Când Ripensia a învins finalista Cupei României din acest sezon

Foto: Secvenţă din meci, cu Ripensia în tricouri roș-galbene (autor: Cosmin Dan)

Considerații despre deja legendarul meci Ripensia – ”U” Cluj 2-1 din 2013, din 16-imile Cupei României, a cărui cronică o găsiți aici. La finalul săptămânii viitoare, ”U” Cluj va juca finala Cupei României, cu Steaua.

* Ripensia a obţinut în acest meci prima victorie împotriva unei echipe de Liga I de la reînfiinţare * Anagor a fost al doilea jucător străin din istoria clubului (primul, sârbul Indic, tot după reînfiinţare, în 2012) * Înaintea şi în pauza meciului a avut loc obişnuitul (pentru fazele superioare) show al sponsorului Cupei României, berea Timişoreana * 10 fani ”U” şi-au însoţit echipa la Timişoara, ei plasându-se la Peluza Nord, în timp ce galeria Ripensiei au format-o, la tribuna a II-a, copiii de la Electrica, ”colocatara” de stadion a roş-galbenilor * Contra Ripensiei, ”U” a prezentat nume precum Neag (fost internaţional de juniori, a făcut parte din lotul României la turneul final CE de juniori U17 din 2011, câştigător al Cupei României 2013 cu Petrolul), Balde (internaţional la zi al Guineei, a jucat la turneul final al Campionatului Africii 2012), Lemnaru (a jucat în acest sezon al Ligii Europa pentru Pandurii), cehul Rilke (fost la Zilina, cu care a jucat în grupele Ligii Campionilor în 2010, şi Slovan Liberec). Pe foaie au fost trei străini: unul titular (Balde), unul intrat pe parcurs (Rilke) şi unul rămas rezervă (portarul slovac Veselovsky). Faţă de echipa folosită în precedenta etapă a Ligii I, Gaz Metan – ”U” 2-1, la clujeni au fost acum în teren doar Târnăcop, Rilke (ambii atunci titulari, acum intraţi pe parcurs), Lemnaru (atunci intrat pe parcurs, acum titular) şi C. Dedu (intrat pe parcurs şi atunci, şi acum). Aşadar, nici un titular cu Gaz Metan n-a fost titular şi cu ”Ripi”! În această echipă de rezerve aliniată la Timişoara, ”U” a avut nu mai puţin de şapte jucători de 18 şi 19 ani (Fl. Cordoş, Neag, Calcan, Ursu – 19, A. Mutu, Prescură, Dulap – 18, ultimul neîmpliniţi), toţi fiind titulari şi printre aceştia regăsindu-se întreaga linie de fund!! În plus, Cordoş, Mutu, Prescură şi Dulap nici nu apucaseră să debuteze în Liga I. Un jucător mai ”cu nume”, Abrudan (fost la Steaua), fost doar rezervă contra Ripensiei. Antrenorul clujenilor, Ionel Ganea, a jucat pentru România la Euro 2000.

Octavian Stăncioiu

Articol scris de