În această dimineață am primit informația sancționării clubului nostru în cadrul Dosarului 324/CD/2015, în Sedinta din 28.08.2015 a Comisiei de Disciplină și Etică a Federației Române de Fotbal, prin pierderea jocului cu FC Caransebeș, din Cupa României, prin forfeit (reamintim, pe teren partida s-a încheiat 6-1 pentru echipa noastră).
În conformitate cu Art 115, alineatele 1 și 2 din Regulamentul Disciplinar al FRF, am solicitat Federației Române de Fotbal comunicarea motivării acestei decizii.
Din momentul comunicării, clubul nostru are termen de 2 zile pentru a formula Recurs la decizia Comisiei de Disciplină și Etică.
Îi asigurăm pe toți Membrii Asociați, pe toți suporterii FC Ripensia și pe toți iubitorii de fotbal pentru care VALORI ca MORALITATEA, ONOAREA sau CINSTEA nu sunt un moft, că vom face toate eforturile și diligențele pentru repunerea clubului nostru în drepturile conferite de victoria obținută pe terenul de joc.
Radu Ienovan,
Președinte FC Ripensia