Foto: Secvență din meciul Ripensia – Pandurii, din 2013, din optimile Cupei României (autor: Cosmin Dan)
Public dintotdeauna avid și cunoscător de fotbal, publicul timișorean a intrat de câțiva ani într-o apatie generală.
FC Timișoara, proiectul cosmopolit al lui Iancu, s-a stins în nepăsare, acum trei ani, în liga secundă, după un sezon în care a reușit, în ”iarbă”, revenirea în elită. A trecut în istorie lăsând pârjolit, ca după prăpăd, pământul Timișoarei fotbalistice.
ACS Poli, club creat tot atunci, nu a pătruns prea mult în inimile microbiștilor de pe Bega, dovadă cele doar câteva sute de spectatori din sezonul trecut, din B, sau cele 2-3.000 de oameni de pe Dan Păltinișanu la meciuri de Liga I (excepție, desigur, partidele cu Steaua sau Dinamo).
ASU Politehnica, echipa celebrei UPT, probabil cea mai reputată instituție de învățământ superior tehnic din România, a devenit echipa Druckeriei, la meciurile ei putând fi văzute show-uri cer amintesc de legendara Commando Viola Ultra Curva Sud.
Ripensia, (re)apărută și ea tot în 2012, după 64 de ani de la desființarea de către puterea bolșevică instaurată în România după Al Doilea Război Mondial, atrage, în mod constant, doar câteva sute de oameni.
CFR Timișoara se zbate, de ani de zile, în pragul colapsului, având alături ultimii fani ”leoparzi”.
În aceste condiții, faptul că ACS Poli a disputat un meci eliminatoriu, cu Petrolul, în Cupa Ligii, cu doar 3.000 de spectatori pe marele oval de lângă Casa Tineretului, sau Ripensia n-a adunat decât vreo 1.500 pe aceeași arenă, cu viitorul lui Hagi, viceliderul la zi al primei divizii, tot eliminatoriu, în Cupa României, nu mai miră pe nimeni.
Timișorenii par să fi intrat, de câțiva ani, într-o apatie generală. Nu doar la fotbal. Nu doar la sport. La cultură, la politică, la tot. De ce, cauzele sunt prea adânci pentru a fi disecate acum, aici. O vom face, poate, altădată.
