Debut șocant: Ripensia – Național Sebiș 0-3. Hat-trick Săulescu, cel care în vară a dorit să vină la Ripensia

Foto: Secvență din meci, cu Ripensia în roșu-galben-albastru (sursa: pressalert.ro)

Contact dur pentru Ripensia cu sistemul divizionar național. Sâmbătă, pe o vreme călduroasă și în fața unei asistențe de câteva sute de spectatori, care aproape că a umplut tribuna extinsă de pe Arena Ciarda Roșie, roș-galbenii abordau debutul cu Național Sebiș încrezători. Doar îi învinseseră cu 5-1 într-un amical, în urmă cu puțin peste două săptămâni.

Antrenorul gazdelor, Remus Steop, a prezentat o formulă în care singurele achiziții au fost doi jucători care se încadrează în limita U19, e vorba de Semeniuc și Golda. Plus încă unul, al treilea U19 obligatoriu, care sezonul trecut nu emitea pretenții de titular, A. Popescu. Pe bancă, decarul Briciu, căpitanul Ad. Popa și Ungureanu, fost la Viitorul lui Hagi.

Oaspeții, antrenați de timișoreanul Călin Cojocaru, au surprins defensiva gazdelor, Săulescu, adus în această vară, după ce își dorise un transfer chiar la Ripensia, lovind de două ori pe contraatac, în decurs de doar trei minute (31, 34). Condus la pauză cu 2-0, Steop face două schimbări la cabine și le epuizează pe toate încă din min. 53. Intrarea celor trei titulari din sezonul trecut, Briciu, Ungureanu și Popa, se simte, Mediop având câteva ocazii mari de a readuce Ripensia în joc. Însă tot Săulescu, în min. 68, la o gravă greșeală individuală a apărării ripensiste, încheie definitiv conturile.

0-3, debut șocant pentru legendara Ripensia, și urmează o deplasare grea, la Performanța Ighiu.

Ripensia – Național Sebiș 0-3 (0-2)
Liga a III-a 2016-17, seria a IV-a, et. 1
3 septembrie, ora 17, Timișoara, stadion Arena Ciarda Roșie.
A marcat: Săulescu (31, 34, 68).
Arbitri: Cr. Vieru (Cisnădie) – D. Nagy (Mediaș), V. Duta (Avrig).
Ripensia: Rădulescu (cap.) – L. Luca (50, Ad. Popa), Hecsko, Apro, A. Popescu – Semeniuc (46, Ungureanu), Francescu (53, Briciu), Zaluschi, Nanu (46, Grunță) – Golda, Mediop. Antrenor: Remus Steop.
Național Sebiș: Fișteag – M. Rosenblum, Stupu (90+1, Basic), C. Suciu, Siminic (cap.) – Cârstoiu, Avramescu (83, Clej) – Susan, Mihuța, Iuga – Săulescu (73, Ciocan). Antrenor: Călin Cojocaru.
Octavian Stăncioiu

Articol scris de