Acum cinci ani, Ripensia, prin preşedintele Radu Ienovan, mi-a oferit şansa implicării în acest proiect. Trecuseră trei ani de când îmi încheiasem scurtul mandat de preşedinte al Fortunei Covaci şi un an de la despărţirea de TV Europa Nova.
În măsura posibilităţilor mele şi ţinând cont de condiţiile existente, am reuşit să pun, oarecum, umărul la renaşterea acestui brand istoric al fotbalului românesc. Ripensia, echipa cu nume, scriam odată, de femeie frumoasă.
Am moderat evenimentul legat de aniversarea a 85 de ani de existenţă a clubului. Am organizat lansarea de carte şi de film documentar despre Nicolae Simatoc. Am conceput şi realizat revista „Ripensia Sport Magazin” şi site-ul omonim. Am realizat seria de emisiuni TV pe internet „Dezbateri ripensiste”. Am comentat meciurile de acasă, televizate în direct pe internet.
Voi fi implicat, de acum, în proiectul TeleU. Televiziunea Universităţii Politehnica, instituţie pe care am absolvit-o în urmă cu (prea) mulţi ani.
Cum ASU Politehnica, echipă a UPT, este în aceeaşi serie cu „Ripi”, consider că este o incompatibilitate evidentă şi e necesar să fac, de la Ripensia, pasul înapoi.
Decizia mea nu are nicio legătură cu schimbarea preşedintelui clubului, survenită în urmă cu două zile.
Au fost cinci ani minunaţi, în care Ripensia a ajuns din Campionatul Municipal în Liga a II-a. Nu este o trădare, şi vă rog să nu o percepeţi aşa. Voi rămâne un admirator al acestui legendar club al României interbelice şi sper ca, în câţiva ani, Politehnica şi Ripensia să fie, ambele, în grupele Ligii Campionilor.
Vă mulţumesc tuturor ripensiştilor pentru colaborare, dar mai ales refondatorului Radu Ienovan, un om de mare caracter şi cu o viziune fotbalistică excepţională, demn urmaş al marelui Cornel Lazăr.
Să vă dea Dumnezeu sănătate!