”Ripensia a fost cea mai… aristocratică echipă de fotbal care venea în Capitală. (…) Ripensia era ceea ce numim atacul Bindeabekeciolacschwartzdobay, adică un cvintet care cânta după o partitură cu adevărat europeană şi care îşi permitea luxul de a câştiga cu 3:0 în faţa lui A.C. Milan (…) Ripensia a fost – s-a spus nu o dată – micul nostru Wunderteam (…) Echipa timişoreană a fost marea mea favorită – dacă permiteţi această confesiune. (…) Semănau toţi cu Rudolf Valentino, pălării de fetru, trench-coaturi, cravate frumoase, ţinută elegantă, toţi îmbrăcaţi după ultimul <strigăt> al modei. (…) Ripensia, care s-a născut în ieslea cartierului Mehala (…) Îmi aduc aminte, prin ’40, venise Ripensia la Brăila… (…) A fost o după-amiază plină de nostalgie. Marii jucători ai Ripensiei părăsiseră gazonul ca în faimoasa simfonie de Haydn, <Ceasornicul>, când instrumentiştii se retrag unul după altul, păstrând ecourile frumoasei lor simfonii”
Ioan Chirilă (în prefaţa cărţii ”Ripensia – nostalgii fotbalistice”, de Cristofor Cristi Alexiu)
