M-a sunat Călin Uzun: ”Demnitate și onoare”

Foto: Uzun înconjurat de trei ”panduri” în meciul Ripensia – Pandurii 0-3 din optimile Cupei României 2013 (autor: Cosmin Dan)

Ieri, la nici 10 minute după finalul celor două meciuri care au decis câștigătoarea seriei timișene a Ligii a IV-a, m-a sunat fostul căpitan ripensist, Călin Uzun. Mi-a spus atât: ”Demnitate și onoare! Tavi, transmite băieților multă baftă la promovare!”.

Așa cum a promis, în numele echipei sale, Unirea Sânnicolau Mare nu s-a dat la o parte. Nu a ”tras” pentru Mașloc. Nu a făcut niciun blat. Sigur că fotbalul e fotbal și nimeni nu putea garanta că Uzun & Co. vor reuși ce au promis, mai ales că jucaseră, cu trei zile în urmă, finala Cupei României pe județ. Dar au jucat fotbal, pe teren, corect, și asta, într-un fotbal profund viciat, e deja enorm.

Niciun ripensist nu ar fi trebuit să fie, după meciul de-acum opt zile, acel 1-1 din Ciarda Roșie, supărat pe cei de la Sânnicolau. Ei și-au apărat șansa și au jucat fotbal. Problema a fost a Ripensiei, că n-a putut să-i bată.

Acum, Unirea ne-a demonstrat tuturor că încă există, chiar și în fotbal, onoare. Demnitate și onoare.

Octavian Stăncioiu

Articol scris de