Mâine, Ripensia încheie campionatul la Biled. Trebuie să sperăm!

Mâine, sâmbătă, 11 iunie, de la ora 11, Ripensia va susține ultimul meci din această ediție a Ligii a IV-a Timiș. În etapa a 34-a, ultima, ”Ripi” va juca în deplasare, cu Voința Biled, echipă aflată pe locul 9, cu 42 puncte și fără emoții.

De la aceeași oră, Unirea Sânnicolau Mare – Voința Mașloc.

Mașlocul este pe 1, cu 83 puncte, Ripensia pe 2, cu un punct mai puțin, iar CS Ghiroda, cu 77 puncte, e ieșită din cursă.

Logic, Ripensia trebuie să învingă (i-ar fi bun și egalul, dacă Mașlocul ar pierde, la punctaj egal timișorenii având avantajul rezultatelor directe). Însă depinde de ce va face Mașlocul în fața echipei de pe locul 5, cu 56 puncte.

Aceasta din urmă, Sânnicolau Mare, tocmai a pierdut, miercuri, finala fazei județene Timiș a Cupei României, 1-2 (pe teren propriu, în manșă unică) cu CS Ghiroda.

La Sânnicolau evoluează mai mulți foști ripensiști, Uzun, Cărpinișan, Boangheș, Vasilcin…

Să sperăm!

Octavian Stăncioiu

Articol scris de