După 0-0 la Lugoj, Ripensia va susține mâine, sâmbătă, un nou derby timișean, cu Millenium Giarmata. De la ora 15, pe Arena Ciarda Roșie, în etapa a 17-a a Ligii a III-a.
Echipă din comuna lângă care se face racordul cu autostrada Nădlac – Făget, Millenium evoluează neîntrerupt din 2009 în divizia a treia! În sezonul trecut a ocupat doar locul 13 (din 15) în aceeași serie a IV-a, la trei puncte de ultimul loc. Cea mai bună performanță a fost locul 4 în 2013, tot în seria a IV-a (erau atunci șase serii), într-un an în care a promovat Minerul Motru.
În Cupa României 2013/14, în turul al 2-lea al fazei naționale, la 31 iulie 2013, a fost Ripensia – Giarmata 3-2 după prelungiri. În acel sezon, ”Ripi” se calificase prin câștigarea fazei județene Timiș (în calitate de echipă activând în ultimul eșalon competițional, Campionatul Municipal!) și va ajunge până în optimile de finală!
În turul acestui campionat, cele două echipe au terminat 0-0. ”Ripi” e pe 5, cu 27 de puncte, iar Giarmata, pe 11, cu 10 puncte mai puțin.





