Patru promovări în cinci ani!

Foto: Președintele Radu Ienovan (primul din stânga) și trofeul campioanei ligii a III-a, seria a IV-a (sursa: banatulazi.ro)

Ripensia a revenit la viață acum cinci ani. Era într-o zi de vară din 2012. Și a luat-o de jos, de jos de tot. Din ultimul eșalon posibil, Campionatul Municipal. Și a promovat, exceptând doi ani de Liga a IV-a, an de an. Și a ajuns, în două ediții, și în faza finală a Cupei României, jucând cu prim-divizionarele ”U” Cluj, Pandurii și Viitorul.

Acum, timișorenii au reușit a doua promovare consecutivă – la fel ca și ASU Politehnica, în sezonul trecut ­–, după ce în vara trecută reveneau în sistemul divizionar național, 7-0 la total în barajul cu Hercules Lupeni.

În doar cinci ani de la reînființare, Ripensia a revenit de unde fusese exclusă pe nedrept acum aproape 70 de ani. Nedreptate care nu i s-a făcut doar ei, ci și altor glorioase cluburi interbelice, din Timișoara (Chinezul), dar și din București (Venus, Unirea Tricolor, Juventus) sau din alte părți.

Octavian Stăncioiu

Articol scris de