Radu Ienovan și jucători ripensiști prezenți la filmul despre legendarul Simatoc

Seară de gală, ieri, la Aula Magna a Universității de Vest din Timișoara, în cadrul festivalului Zilele Basarabiei, organizat de către Organizația Studenților Basarabeni din Timișoara. Regizorul Violeta Gorgos, producătorul Virgiliu Mărgineanu, directorul de imagine Cristian Sbîngu și cel de la care, în privința lui Simatoc, a plecat totul, Octavin Țîcu, au fost prezenți la proiecția filmului documentar pe care l-au realizat ”Variațiuni pe un nume. Nicolae Simatoc”. Film produs în 2015 de OWH Studio Chişinău și lansat la ediția din acel an (ediția a XII-a) a Festivalului Internațional de Film Documentar Cronograf, organizat la Chișinău.

Lansare film Simatoc 2017

Printre cei care au luat cuvântul a fost președintele Ripensiei, Radu Ienovan, Octavian Stăncioiu a fost moderator al evenimentului, iar la proiecție au asistat și mai mulți jucători actuali ai Ripensiei.

Filmul a fost realizat pe baza pe baza cărții semnate de Octavian Țîcu și Boris Boguș, ”Nicolae Simatoc (1920-1979) – Legenda unui fotbalist basarabean, de la ‹Ripensia› la FC Barcelona” (apărută în 2013 și lansată, în același an, și la Timișoara, în organizarea clubului Ripensia), și a fost proiectat, în premieră în România, în 3 martie a.c., la Ateneul din Iași. Octavian Țîcu a fost campion național al R. Moldova la box, evoluând chiar și la Jocurile Olimpice din 1996, de la Atlanta, iar între 26 februarie – 31 mai 2013 a fost chiar ministru al Tineretului şi Sportului din R. Moldova!

Nicolae Simatoc a fost un jucător legendar al anilor ’40-’50, originar din Basarabia, lansat la Ripensia Timișoara, internațional român care a mai evoluat, printre altele, la două cluburi istorice ale României, CAO Oradea (campioană a Ungariei!) și Carmen București, dar și la Internazionale Milano și Barcelona, cu care, în 1952, a cucerit toate cele cinci trofee ale sezonului: campionatul, Cupa Spaniei, Copa Eva Duarte de Peron (competiția care a precedat Supercupa Spaniei), Copa Martini & Rossi (trofeu internațional amical), plus Cupa Latină (cea mai importantă competiţie europeană din acea perioadă)!! S-a stins din viață în 1979, la 59 de ani, în Australia.