Ripensia s-a reunit ieri

Foto: Darius Petru („Renașterea bănățeană”)

Luni după-amiază, la baza Tehnomet, 22 de jucători au fost prezenți la primul discurs al anului ținut de managerul Radu Suciu, într-o atmosferă pozitivă, după care a urmat obișnuitul antrenament de readaptare la efort.

Pe lângă Adrian Zaluschi și Adrian Ungureanu, alți 2 jucători noi s-au pregătit ieri alături de echipa noastră, Călin Toma (fundaș stânga, CS Ghiroda) și Daniel Telecican (atacant, Unirea Sânnicolau Mare) aflându-se printre posibilii viitori  ripensiști. De la reunire a lipsit motivat Florin Nohai, care este așteptat însă la antrenamentul de astăzi și care, cel mai probabil, va continua în galben-roșu. De asemenea, „Ripi” s-a despărțit de Andrei Cărpinișan, care, din motive personale, a ales să încheie contactul cu fotbalul de performanță, urmând a mai evolua, probabil, în orașul său natal, pentru Unirea Sânnicolau Mare. Dorim, pe această cale, să îi mulțumim acestuia pentru aportul considerabil pe care l-a adus la echipă în cei doi ani în care a fost alături de noi.

Echipa se va pregăti în fiecare zi în această săptămână, urmând ca vineri, după un antrenament de dimineață, să efectueze deplasarea spre stațiunea Valea lui Liman, acolo unde va ramâne în cantonament timp de 7 zile.

Radu Suciu, manager Ripensia: „Ne-am reunit cu un gândul la promovare, este obiectivul impus de conducere și trebuie să îl respectăm. Au venit 3 jucători noi, dintre care unul singur are contract cu noi la ora actuală, este vorba de Zaluschi, iar cu ceilalți sperăm să se rezolve pe parcurs. Mai e o discuție cu un alt jucător, nu știu însă ce măsură se va finaliza. Baranyi e un capitol închis pentru noi, poate așa e mai bine pentru toată lumea, pentru el, pentru Ripensia și pentru Ghiroda. Programul pregătirii este stabilit… Campionatul e mult mai tare față de cum a fost în ultimii ani. Mai sunt Dumbrăvița, Orțișoara, Mașloc, Ghiroda chiar și Jimbolia, care e o echipă care se maturizează. Depinde cum va aborda fiecare perioada de iarnă. Sunt și alte echipe, care se mobilizează când e un meci cu miză. E important meciul cu ASU Poli, dar nu decisiv. Nu pot să mă pronunț dacă e mai tare sau mai slabă, nu ne aplecăm asupra acestui aspect. Ne concentrăm pe problemele noastre”.

Iată și lotul prezent ieri la reunire: Alin Carlaonț, Iulius Rădulescu, Laurențiu Luca, Octavian Firuț, Olimpiu Ciobai, Răzvan Solomon, Robert Nicolae (fundaș central, Ripensia Primavera), Călin Toma (fundaș stânga, CS Ghiroda), Adrian Zaluschi (mijlocaș central/fundaș central, UTA), Ion Păscăleanu, Silviu Francescu, Gabriel Stoi, Daniel Vasilcin, N’Diaye Mediop, Raul Briciu, Adrian Popa, Daniel Ungur, Dan Rațiu, Remus Barburescu, Adrian Ungureanu (mijlocaș ofensiv, Mama Mia Becicherecu Mic), Sebastian Bobină,  Daniel Telecican (atacant, Unirea Sânnicolau Mare).

* Decarul nostru, Raul Briciu, a fost desemnat cel mai bun fotbalist din „D” Timiș în tur, în urma unei anchete realizate de săptămânalul „Fotbal vest”. Argintul i-a revenit altui ripensist, senegalezul N’Diaye Mediop.

ripensiatimisoara.ro