Ştefan Dobay, tunarul Ripensiei

Articol apărut în vol. 1/2015 al revistei ”Ripensia Sport Magazin”

Ştefan Dobay s-a născut pe 26 septembrie 1909, la doi paşi de Timişoara, în comuna Dumbrăviţa. Pişta, cum era alintat de către apropiaţi, n-a avut parte de o copilărie tocmai uşoară. În 1916, pe când încă nu împlinise şapte ani, şi-a pierdut tatăl în Primul Război Mondial. Mama sa, rămasă văduvă, a fost nevoită să-şi caute de lucru. În consecinţă, familia Dobay, compusă din mama, bunica şi cei doi copii, Ştefan şi fratele său Ernest, s-a mutat în Timişoara.

Primul domiciliu a fost în cartierul Fabric. După doar un an, cei patru s-au mutat din nou, pe o stradă din apropiere de Gara Mare, în ceea ce numim azi zona Iosefin. Cam tot pe-atunci, tânărul Pişta a absolvit cele patru clase primare, iar contactul cu balonul rotund încă nu avusese loc. Mama sa a dorit să-l înscrie apoi la gimanziul de stat, dar cum locuri nu s-au mai găsit, viitorul mare fotbalist a ajuns elev al Liceului Piarist. Mai departe îi dăm cuvântul chiar personajului principal, Ştefan Dobay, care se confesa în autobiografia sa ”Şut… Goool”: ”Aici, am văzut eu pentru prima dată MINGEA DE FOTBAL care, pentru mulţi dintre noi, era o raritate. …Din ziua aceea însă, în mine a început un neastâmpăr”.

Bineînţeles, din acel moment, ”Calul”, cum avea să fie numit mai târziu, pentru alergarea sa în ”galop”, nu s-a mai despărţit de balon! Avea să ”bată lobda” oriunde şi oricând avea ocazia, ajungând din curtea Liceului Piarist (unde s-a remarcat pe postul de portar!) şi parcurile cartierului Iosefin până pe celebrele câmpuri ale Mehalei! Firesc, meciurile disputate pe maidanele ce aveau să fie numite mai târziu ”leagănul fotbalului românesc” i-au creat şi ”necazuri”: ”Am ajuns în clasa a II-a de liceu. Eram printre primii zece elevi la învăţătură. Mama nu se mai împotrivea activităţii mele fotbalistice. Aceasta nu înseamnă că se terminaseră diferendele dintre noi doi… Mai ales când plecam de acasă la lecţia de pian. Nu ştiu cum se face că de fiecare dată nimeream pe câmpurile din Mehala… La început mama nu a mirosit că destinaţia mea nu era profesorul de pian… Dar pe parcurs s-a produs inevitabilul. Să vii acasă de la lecţia de pian… desculţ? Ei bine, eu veneam în picioarele goale, cu pantalonii făcuţi praf, dar, mă rog, erau prezenţi, se mai ţineau pe mine. În schimb, bluza rămăsese pe câmp. Subsemnatul? Bătut măr. Cu nelipsitul ”monoclu” violet şi chiar cu capul spart. Aveam şi mutră să spun că vin de la pian!… Bineînţeles că mama, aşa rănit cum eram, mă bătea şi ea, până când credea… că mi-a scos tot <damful de fotbal> din cap”!

”Suferinţele” încasate din dragoste pentru sportul cu balonul rotund nu l-au descurajat. Nici măcar faptul că n-a primit o şansă în formaţia de juniori a clubului timişorean CAT nu l-a determinat să renunţe. Norocul avea să-i surâdă în 1924. După un meci desfăşurat în Mehala, a fost ”ochit” de către cei de la Unirea şi a fost cooptat în lot! N-a durat mult şi i s-a acordat prilejul de a debuta. Într-o duminică, pe 26 septembrie 1924, adică exact în ziua când a împlinit 15 ani, Ştefan Dobay îşi făcea intrarea în fotbal la nivel de seniori! S-a întâmplat într-o deplasare, tocmai la Jimbolia, pe un teren ce în prezent poartă numele unui alt fost ripensist, Arpad Thierjung! Debutul a fost unul pe măsură, căci adolescentul de atunci a marcat de trei ori, iar echipa sa a părăsit oraşul de la frontieră învingătoare!

Foto: Dobay (dr.) în acțiune (sursa: ”Fotbal vest”)

A continuat la echipa devenită Sparta Unirea CFR până în 1927, când gruparea s-a autodizolvat, iar jucătorii au ajuns la Banatul Timişoara. Sub noile culori a câştigat campionatul districtual, fapt care i-a permis Banatului să lupte pentru titlu naţional în sezonul 1928-1929. Din păcate, parcursul timişorenilor s-a încheiat în semifinale, unde au cedat în faţa echipei România Cluj.

Un deceniu în roşu şi galben

Cu adevărat avea să cunoască gloria în deceniul al patrulea al secolului trecut. După perioada de ”ucenicie” petrecută la Banatul şi apoi câteva scurte tatonări cu CFR (actuala Rapid) Bucureşti, pe 1 octombrie 1930 Dobay a devenit jucătorul primei echipe profesioniste din România, FC Ripensia! În tricoul roş-galbenilor s-a transformat într-unul dintre cei mai prolifici atacanţi români din toate timpurile. Iar transformarea a început la Paris, pe 16 aprilie 1932. Într-un meci cu Red Star, în cadrul unui turneu desfăşurat în Hexagon, Pişta a fost trecut extremă stângă din pricina accidentării lui Gustav Semler (fost jucător al Chinezului Timişoara). A fost postul pe care se va consacra, alături de ceilalţi membri ai celebrului cvintet ofensiv ripensist din perioada interbelică: Bindea – Beke – Ciolac – Schwartz – Dobay!

Au urmat apoi anii de glorie ai grupării de pe Bega. Odată ce a fost acceptată în campionat (în prealabil neputând participa, din cauza statutului de echipă profesionistă, întrecerea fiind rezervată numai amatorilor), Ripensia a început să adune trofee. Iar Dobay n-a ratat niciunul dintre acestea. A strâns patru titluri de campion şi două Cupe ale României. Mai mult, a cucerit şi patru trofee individuale. A fost de patru ori golgeterul primului eşalon! De trei ori consecutiv! A cucerit ”gheata” în sezoanele 1932-33 (16 goluri), 1933-1934 (25 goluri), 1934-1935 (24 goluri) şi 1936-1937 (21 goluri).

E încă recordman în ceea ce priveşte cele patru titluri de golgeter strânse. Ce-i drept, acum acest record îl împarte cu ”tunarul din Bănie”, Ion Oblemenco, şi cu Dudu Georgescu.
Dobay a fost principala ”gură de tun” a celei mai valoroase echipe din România interbelică. În deceniul petrecut în tricoul lui ”Ripi”, fotbalistul născut la Dumbrăviţa a marcat nu mai puţin de 361 de goluri! Dintre acestea, 130 au fost înscrise în campionat, în 160 de apariţii!

”Aleasa” şi Campionatele Mondiale

Sub ”tricolor”, Dobay a strâns 41 de selecţii şi a marcat 20 de goluri, evoluând în naţională timp de nouă ani. Debutul în ”Aleasa României” (cum era numită naționala în presa vremii) l-a prilejuit un meci amical care avea ca scop stabilirea lotului de jucători ce avea să plece în Uruguay, la primul Campionat Mondial. Pe 25 mai 1930, ”Calul” a debutat cu dreptul împotriva Greciei. A fost 8-1, iar Pişta a semnat golul cu numărul 7 al ”tricolorilor”, într-un meci în care viitorul său coleg şi antrenor, Rudy Wetzer, a punctat de cinci ori!! Evoluţia sa i-a determinat pe conducătorii federaţiei să-i trimită convocarea în ”Aleasa” ce urma să plece la Montevideo. Cu două ore, însă, înainte de plecare, Dobay a fost sunat şi anunţat că s-a renunţat la el! Acest lucru n-a făcut decât să-l întărească, căci n-a ratat următoarele două turnee finale, cel din Italia 1934 şi cel din Franţa 1938. A marcat în fiecare meci pe care l-a jucat la Campionatul Mondial: 1-2 cu Cehoslovacia (1934), 3-3 şi 1-2, la rejucare, împotriva Cubei (1938). Cu toate că reprezentaţia oferită de naţionala României în Hexagon a fost una dezastruoasă, ”Calul” s-a făcut din nou remarcat. Presa din Toulouse, acolo unde s-au disputat cele două partide contra cubanezilor, i-a dăruit o nouă poreclă: ”Zmeul din Balcani, căci aleargă de duduie terenul şi trage de cutremură barele”!

Foto: Golul marcat de Dobay (tricou închis, în plan îndepărtat) în meciul Cehoslovacia – România 2-1 la CM 1934 (sursa: ”Fotbal vest”)

Cu prilejul Coupe du Monde 1938 a devenit primul fotbalist român care a înscris la două campionate mondiale! Performanţa sa avea să fie egalată abia după 60 de ani, atunci când Dan Petrescu a marcat (tot în Franţa, ce coincidenţă!) împotriva Angliei, după ce o făcuse şi la Mondialul american din 1994 împotriva gazdelor!

Dobay are în palmares, în tricoul naţionalei, şi cinci participări la Cupa Balcanică (1932, 1933, 1934, 1935 şi 1936). Dintre acestea, cea din 1933, disputată la Bucureşti, a fost cu adevărat specială. România a câştigat trofeul după o evoluţie debordantă. A strâns trei victorii din trei meciuri şi-un golaveraj de invidiat, 13-0! Firesc, Dobay şi-a luat şi el partea leului. Alături de colegul ripensist Ghiţă Ciolac, a fost golgeter al competiţiei, cu patru reuşite. Mai mult, a înscris şi golul cu numărul 100 al naţionalei României.

Ultima apariţie sub ”tricolor” a avut loc pe 12 iunie 1939, într-o partidă amicală, pierdută, 0-1, în faţa dublei campioane mondiale la acea vreme, Italia.

Jucătorul a lăsat locul antrenorului… 

Norii negri aduşi de cel de-Al Doilea Război Mondial au produs schimbări majore şi în viaţa fotbalistul timişorean. Dobay a părăsit pentru prima dată urbea de pe Bega. A plecat în Ungaria, evoluând mai întâi la Cluj (Ardealul de Nord fiind răpit României), pentru Ferar, apoi pentru Törekves SE. După război va reveni în Ardeal, la Mediaş, acolo unde a semnat cu echipa Karres, devenită ulterior Gaz Metan. La Mediaş a pornit pe un nou drum, căci a preluat şi funcţia de antrenor. Pe Karres a promovat-o până pe prima scenă!

La finalul perioadei medieşene avea să-şi pună ghetele-n cui: ”Aveam atunci 38 de ani. Demarările mele nu mai atingeau viteza din zilele de glorie şi nici şuturile, care vârau spaima în portari, nu mai aveau forţă de bolid. Atunci mi-am dat seama că, în sfârşit, a sosit ora renunţării. Mi-am luat toiagul de pelerin şi am plecat. Antrenorul a luat locul jucătorului”.

Ca tehnician a preluat mai întâi două formaţii constănţene, CFR şi Desrobirea, apoi pe Locomotiva Târgu Mureş. A activat cu succes şi în Capitală, la Dinamo şi Steaua (numită pe atunci CCA). Cu ”militarii” a cucerit Cupa în 1955 şi titlul în 1956. Din păcate, în 1960 a fost nevoit să se pensioneze, din motive de sănătate (a suferit de artroză coxofemurală). S-a stabilit definitiv la Tg. Mureş, acolo unde avea să se stingă din viaţă pe 7 aprilie 1994, la vârsta de 84 de ani.

Şutul intrat în legendă 

Performanţele înregistrate, atât cu echipa de club, cât şi cu echipa naţională, i-au asigurat lui Dobay un binemeritat loc în galeria marilor fotbalişti români. Statistica avea însă să fie întrecută de legendă. Faimosul său şut a reuşit să rupă, pe lângă plasa porţilor adverse, şi barierele timpului.

Iată cum a descris întâmplarea un martor ocular, Cibi Braun, căpitan al ”păţiţilor” de la Juventus Bucureşti: ”Calul a pornit-o în galop! Apoi, după ce-a scăpat şi de Nicky Petrescu, de la vreo zece metri şi-a expediat ghiuleaua spre poarta lui Endreffy. Ei bine, dragii mei, şutul acela n-a fost şut, ci un adevărat trăsnet! Mingea a spart plasa porţii (dinspre terenul de tenis) şi a ieşit afară. Eu mă aflam la cinci-şase metri distanţă de Dobay şi pot să vă spun cu mîna pe inimă că toată viaţa mea n-am mai întîlnit o lovitură atît de puternică. Balonul a trecut ca o ghiulea plecată din tun şi pe oricine l-ar fi întîlnit în cale, cred că l-ar fi doborît la pămînt!”.

”Bombele”, care de-a lungul carierei sale au înspăimântat toţi marii goalkeeperi ai perioadei interbelice, au creat însă şi numeroase legende şi fabulaţii. Dintre acestea, mai cunoscută în epocă a fost legenda cu maimuţa! Se spunea că, urmare a unui pariu excentric, o maimuţă a fost aşezată între buturi să apere ”trasorul” trimis de Dobay. Cică şutul ar fi fost atât de năpraznic încât biata creatură, nimerită în plin, şi-a dat ultima suflare!

Foto: Dobay (al 2-lea din dreapta, sus) la meciul Ripensia – Milan 3-0 din 1938 (sursa: magliarossonera.it / casajarda.com)

Mai amuzantă a fost o întâmplare petrecută spre finalul vieţii lui Dobay, pe când acesta se afla în staţiunea Borsec, în concediu. Un tânăr microbist, fără să ştie cu cine a intrat în dialog, i-a ţinut o adevărată prelegere, a cărei principală sursă de informare au fost, probabil, poveştile auzite de la părinţi sau bunici: ”Dom’le, ai auzit de Dobay? Ştii dumneata cine a fost Dobay? A început să joace fotbal la 11 ani la un liceu din Timişoara, mai întâi ca portar, apoi la înaintare; la 13 ani era titular în echipa liceului, iar la 14 half-ul Unirii CFR. Halmoş l-a dus acolo, iar Condor şi fraţii Frech i-au făcut rost de ghete în urma unei subscripţii. După ce, în 1927, Unirea s-a… unit cu Banatul, <Pişti> avea să joace alături de cunoscuţii Ciolac, Deheleanu şi fraţii Chiroiu. În 1930 a apărut pe scena timişoreană şi naţională, Ripensia, la care Dobay va juca vreo 10 ani, mai întâi ca inter, apoi, sfătuit de antrenorul jucător Rudy Wetzer, ca extremă stângă, post a cărui reţetă n-o prea dibuia. Dar a învăţat-o rapid de la vestitul <ospătar> Şobi Schwartz, care îl servea… pe tavă. Şutul lui a fost cel mai puternic care s-a văzut vreodată. O dată a tras aşa de tare că mingea a perforat plasa porţii lui <Il Dio> – marele goalkeeper al Venusului – şi apoi a ajuns într-un plop unde a pus jos două vrăbii. Şi altă dată a tras aşa de zdravăn că a omorât un portar şi a ajuns la Tribunal… ”!

Bineînţeles că exagerările din finalul cuvântării au avut darul de a-i stârni râsul venerabilului fotbalist. Iar după ce şi-a dezvăluit identitatea, a combătut fabulaţiile tânărului interlocutor: ”Să ştii că Dobay a culcat la pământ, cu şutul lui puternic, mulţi apărători, a rupt şi plase de porţi, probabil cam putrezite, dar n-a ucis vreodată nici măcar o vrabie, darămite un portar”!

Foto: Tricou ”Ripensia Legends – Dobay”, de vânzare la magazinul online al FC Ripensia

Bibliografie
“Șut… Goool!” – Ştefan Dobay – Editura Sport-Turism, Bucureşti 1979
“Ripensia – nostalgii fotbalistice” – Cristofor Cristi Alexiu – Editura Helicon, Timişoara 1992
“Fotbal de la A la Z” – Mihai Ionescu, Mircea Tudoran – Editura Sport-Turism, Bucureşti 1984
“Din lumea balonului rotund” – Cibi Braun – Editura Sport-Turism, Bucureşti 1976

https://fotbalulromantic.wordpress.com/2010/07/24/un-cal-la-curtea-reginei-ripensia/

Bogdan Stănescu