Pe 10 octombrie 1937, arena timișoreană Electrica găzduia ultimul duel dintre Ripensia și Ujpest, una dintre echipele de legendă ale țării vecine.
Bănățenii au jucat în formula Pavolvici – Bürger, Agner – Lazăr, Nagy, Ciolac – Bindea, Beke, Marcu, Schwartz, Dobay, iar cei care au dominat prima parte au fost oaspeții. Iată cum este descrisă partida în cartea ”Ripensia – nostalgii fotbalistice”, de Cristofor Cristi Alexiu: ”Ripensia părea intimidată, chiar ieșită din formă, dar Pavlovici s-a opus cu eroism asaltului neîntrerupt al atacanților maghiari. Totuși, el s-a recunoscut bătut în minutul 36, când Toth a exploatat o greșeală a lui Agner: 0-1. Jocul s-a schimbat fundamental după pauză. Bindea egalează în minutul 49, ca tot el să marcheze opt minute mai târziu: 2-1. E rândul lui Schwartz să puncteze de două ori, și jocul se încheie la o diferență fără dubii, 4-1. Cel mai bun de pe teren – Pavlovici, urmat îndeaproape de Bindea. Prin această victorie, timișorenii și-au mărit creditul internațional”.
Prin această victorie, Ripensia a echilibrat situația întâlnirilor directe, trei în total. Prima, disputată în vara anului 1933, la Timișoara, s-a încheiat cu victoria maghiarilor cu 3-2. A doua întâlnire, în toamna aceluiași an, la Budapesta, meci în care echipa Ujpest-ului a fost completată de alți câțiva jucători din Ungaria, s-a încheiat la egalitate, 3-3.