Avanpremieră cu cătușe la alegerile de la FIFA

Acuzațiile de corupție la cel mai înalt nivel ”bântuie” fotbalul de mult timp, însă foarte rar cei vizați chiar au pățit ceva în legătură cu faptele pe care poate le-au comis.

În aceste zile (28-29 mai), crema FIFA se adună la Zürich, la al 65-lea congres, pentru a-l realege pe Sepp Blatter. Șase dintre oficiali, printre care și un vicepreședinte, vor absenta, însă, de la vot, pentru că au fost ”săltați” de poliția elvețiană. Reținerile s-au făcut la cererea autorităților americane, care anchetează un dosar de corupție implicând șpăgi cumulate de peste 100 de milioane de dolari, începând din anii ’90. Suspecții vor fi extrădați în SUA pentru a fi judecați.

Acum, că există corupție în FIFA, nu cred că mai era un mister pentru nimeni. Faptul că mai sunt și reținuți câțiva suspecți, unii chiar destul de sus în ierarhie, este elementul de noutate, pentru că nu se întâmplă prea des. Problema este, însă, că forul care manipulează destinul fotbalului mondial va merge bine-mersi mai departe, cu nicio lecție învățată. Blatter va fi ales pentru a patra oară, muncitorii vor continua să moară pe șantierele din Qatar și abia aștept să văd care-o fi situația geopolitică în momentul în care vine rândul Cupei Mondiale din Rusia.

Nu se va schimba nimic. Prea mulți oficiali FIFA au mentalitatea prea multor politicieni din România: oricâți ar fi arestați, se vor găsi mereu alții care să ducă ”tradiția” mai departe.

Sursa foto: fifa.com

Vali Silaghi

Articol scris de