Nu sunt real-ist, cum nici antireal-ist nu sunt. Am fost fascinat de legendara echipă ce a cucerit primele cinci trofee din istoria CCE, cu Santiago Bernabeu și Alfredo di Stefano. Mi-a plăcut enorm Real-ul din a doua jumătate a anilor ’80, cu Butragueno, Valdano, Hugo Sanchez, Michel, Gordillo, Sanchis, Tendillo, Gallego, Martin Vazquez, Bernd Schuster și Leo Beenhakker antrenor.
Fidel crezului că banii nu înseamnă și nu vor însemna vreodată totul, am început să mă îndoiesc de filosofia acestui club odată cu finalul anilor ’90 și trecerea în epoca ”galactică”. Aglomerația de megastaruri, Zidane, Ronaldo, Figo, Beckham, Roberto Carlos, aduse pe multe căruțe de bani, și situația contabilă vecină cu falimentul, salvată doar de intervenția de tip ”inginerie financiară” a primăriei madrilene, induceau, unora, ideea de Harlem Globetrotters, de circ ambulant, de formă fără fond. Cu atât mai mult cu cât ”albii” n-au cucerit, din 2000 încoace, de când s-a intrat în era ”galactică”, decât o singură dată Liga Campionilor, în 2002! Plus, desigur, trofeul de anul trecut, al 10-lea din istorie (record). Cu un alt Ronaldo, portughezul, și cu Bale, un atlet pe care s-au dat spre 100 (sau peste, nimeni nu știe exact) de milioane de euro.
Aseară, pe Estadio Santiago Bernabeu, Real-ul lui Cristiano a capotat în fața uneia dintre cele mai slabe echipe din istoria juventină la vârf. Este un semn că banii nu înseamnă și nu vor însemna vreodată totul.
