Mișcarea ”Împotriva fotbalului modern” nu este una nouă, însă în acest weekend, pentru prima oară în istoria de 132 de ani a clubului, mii de suporteri ai echipei engleze FC Liverpool au părăsit stadionul în timpul unui meci, în semn de protest față de scumpirea biletelor și abonamentelor.
77 este un număr drag fanilor „Cormoranilor”, pentru că în 1977 Liverpool câștiga pentru prima oară Cupa Campionilor. Sâmbătă seara, însă, aceste cifre au căpătat o altă conotație. Ideea ”walk out on 77” a apărut după ce oficialii clubului au anunțat în această săptămână că biletele în ”Main Stand” pentru sezonul următor vor costa 77 de lire sterline, față de 59 acum, în timp ce un abonament pentru tot sezonul va costa peste 1.000 de lire. Chiar dacă biletele în alte zone rămân la fel, iar altele chiar vor fi scăzute, decizia conducerii a nemulțumit o bună parte dintre suporteri, care au decis, în semn de protest, să părăsească stadionul în minutul 77 al partidei cu Sunderland, încurajându-i și pe alții să facă la fel. Conducerea s-a apărat spunând că prețul crescut se aplică doar pentru 200 de locuri din tribuna principală recent modernizată, mai puțin de 0,5% din capacitatea stadionului Anfield.
În cele din urmă, aproximativ 10.000 de fani (din audiența de 44.179) s-au ridicat de pe scaune în acel moment al meciului și s-au îndreptat spre ieșire. Porțiuni cu locuri goale au fost vizibile în tot stadionul, dar mai ales în peluza suporterilor, The Kop, unde mulți suporteri au fluturat în timpul meciului steaguri negre. Exodul suporterilor nu a fost de bun augur pentru echipa gazdă care, deși conducea cu 2-0 în minutul 70, s-a văzut egalată în ultimele 10 minute.
Sursa foto: liverpoolecho.co.uk





