Maria Bueno, prima jucătoare de tenis care a reușit Grand Slam-ul la dublu

Născută pe 11 octombrie 1939 la Sao Paulo, în Brazilia, Maria Esther Andion Bueno și-a pus amprenta asupra tenisului mondial la sfârșitul anilor ’50 și în anii ’60.

În 1958, înainte de a împlini 19 ani, a câștigat primul titlu de Mare Șlem, dublu la Wimbledon, împreună cu americanca Althea Gibson, iar în 1959 a devenit prima jucătoare sud-americană care câștigă turneul de simplu pe iarba londoneză. În același an a câștigat și US Open, devenind prima jucătoare din afara Americii de Nord care reușește această dublă.

Aceste victorii au transformat-o pe tenismena de nici 20 de ani într-o eroină națională, președintele Braziliei organizând o paradă, iar mai târziu un timbru a fost emis pentru a celebra performanțele sportivei.

timbru mariabueno_org

A fost, însă, doar începutul unei cariere în care brazilianca a jucat nu mai puțin de 35 de finale de Mareș Șlem, la simplu, dublu și dublu-mixt, câștigând 19 titluri. Cele mai multe reușite au venit la dublu, Maria Bueno devenind, în 1960, prima tenismenă care reușește Marele Șlem, adică să câștige toate cele patru mari turnee în același sezon (cu britanica Christine Truman Janes la Australian Open și cu americanca Darlene Hard la Roland Garros, Wimbledon și US Open).

mariabueno_org wimbledonDintre cele 11 titluri de Grand Slam la dublu, 5 au fost obținute la Wimbledon și 4 la US Open. La simplu, Maria Bueno a câștigat de 4 ori US Open și de 3 ori Wimbledon. O singură dată a câștigat un titlu de Mare Șlem la dublu-mixt, Roland Garros în 1960, alături de australianul Bob Howe.

S-a retras din tenis relativ devreme, la 30 de ani, din cauza unor probleme de sănătate, inițial la genunchi, apoi și la cot. Fosta sportivă, acum în vârstă de 76 a rămas o prezență constantă în circuitul WTA, atât ca invitată a organizatorilor de turnee, cât și ca expertă și comentatoare pentru televiziunile braziliene.

Sursa foto: mariabueno.org

Vali Silaghi

Articol scris de