Foto: jonahlomu.com
La debutul în naționala Noii Zeelande, în 1994, devenea cel mai tânăr jucător care a îmbrăcat tricoul negru, la 19 ani și 45 de zile, depășind un record care rezista din 1905. La scurt timp, însă, avea să fie diagnosticat cu o boală gravă, sindrom nefrotic, care avea să-i afecteze cariera și, în cele din urmă, să-i pună capăt.
Jonah Lomu a ajuns în lumina reflectoarelor odată cu Campionatul Mondial de rugby din 1995, disputat în Africa de Sud. La ora respectivă avea doar două selecții, ca senior, în echipa Noii Zeelande, astfel că era un ilustru necunoscut în ochii lumii. Însă momentele sale senzaționale de joc au lăsat publicul cu gura căscată și au exasperat adversarii. Evoluția sa din semifinala Noua Zeelandă – Anglia l-a făcut pe căpitanul britanicilor să spună „omul ăsta nu-i normal, cu cât scăpăm de el mai repede, cu atât mai bine”.
Noua Zeelandă avea să piardă finala jucată împotriva țării gazdă, însă în doar patru săptămâni, cât a durat turneul, Jonah Lomu, care a marcat șapte eseuri în această competiție, devenise deja un adevărat superstar pe întreg mapamondul, la un nivel neatins până atunci de vreun jucător de rugby.
La sfârșitul anului 1995, Lomu a fost diagnosticat cu sindromul nefrotic, boală ale cărei efecte le simțea încă din timpul campionatului mondial. Boala cronică a rinichilor a făcut ca în multe din zilele dintre meciuri jucătorul să se simtă complet epuizat, fiind chiar țintuit la pat pentru perioade lungi de timp. De altfel, Jonah Lomu a făcut o pauză lungă începând cu finalul sezonului 1996, jucând foarte puține partide în 1997.
A revenit, însă, în 1998, la timp pentru a fi în formă pentru Campionatul Mondial din anul următor. La CM 1999, pentur care gazda principală a fost Țara Galilor, dar s-au disputat meciuri și în Anglia, Franța, Scoția și Irlanda, Lomu a arătat că poate juca rugby la nivel înalt în ciuda problemelor de sănătate. Cu ajutorul său, Noua Zeelandă a ajuns până în semifinale, unde a pierdut în fața Franței. Jonah Lomu și-a lăsat, însă, amprenta asupra competiției, reușind nu mai puțin de opt eseuri în acest turneu.
Neo-zeelandezul a mai jucat și la Campionatul Mondial de rugby în șapte, ducându-și echipa spre victorie în 2001, însă cariera sa nu avea să mai atingă vârfurile din 1995 și 1999.
Faptul că Lomu suferea de sindormul nefrotic a fost ținut secret timp de mai mulți ani, însă în 2003 jucătorul făcea deja dializă de trei ori pe săptămână din cauza deteriorării rinichilor. În plus, tratamentul pentru această boală i-a provocat leziuni grave ale nervilor picioarelor, iar doctorii l-au avertizat că va ajunge într-un scaun cu rotile dacă nu va face cât mai repede un transplant de rinichi. Operația a avut loc în iulie 2004, donatorul fiind un cunoscut prezentator de radio din Wellington, Noua Zeelandă. A revenit pe teren în 2005, jucând primul meci oficial în decembrie, pentru Cardiff Blues.
Și-a anunțat retragerea din rugby în 2007, însă a revenit, pentru scurt timp, în tricoul echipei de liga a treia Marseille Vitrolles, pentru care a jucat trei partide în sezonul 2009 – 2010.
Chiar dacă nu a reușit să câștige Cupa Mondială, Jonah Lomu rămâne jucătorul cu cele mai multe eseuri reușite în această competiție, 15.
