România, 51 de ani lider al handbalului mondial masculin!

Foto: România, campioană mondială în 1970 (sursa: www.comunismulinromania.ro)

Campionatul Mondial de handbal masculin a avut prima ediție pe vremea lui Hitler, în 1938, chiar Germania fiind gazdă și câștigătoare a turneului, argintul revenind Austriei, căreia tocmai i se pregătea Anschluss-ul.

Din 1964, de la a 5-a ediție, când România câștiga titlul pentru a doua oară consecutiv, egalând recordul de două trofee (tot consecutive) ale Suediei, ”tricolorii” noștri s-au aflat mereu în poziția de lider unic sau co-lider în ierarhia all time a titlurilor mondiale.

Din 1970, cu trei trofee, România a devenit lider unic al acestei ierarhii, poziție întărită la ediția următoare, în 1974, când băieții din Carpați au cucerit al 4-lea și ultimul lor titlu. Aveau două trofee avans față de urmăritoarea Suedia. Suedezii ne vor egala abia în 1999, după 29 de ani în care am fost singuri pe primul loc în topul istoric!! În 2011 ne-a egalat și Franța, iar din acest 2015 francezii, învingători în finala contra Qatar-ului, s-au dus la cinci titluri, depășindu-ne.

Am stat, astfel, în fruntea ierarhiei din 1964 și până acum, nu mai puțin de 51 de ani! Mai bine de jumătate de veac!

Din păcate, având în vedere situația dezastruoasă în care se află de vreo două decenii handbalul nostru masculin, probabil că niciodată nu vom mai reveni în frunte…

Octavian Stăncioiu

Articol scris de