Cine sunt candidații la șefia FIFA

Comitetul electoral ad-hoc al Federației Internaționale de Fotbal Asociație a primit șapte dosare de candidatură pentru alegerile anticipate necesare după ce Sepp Blater și-a anunțat demisia în urma scandalului de corupție declanșat în această vară.

Prințul Ali bin al-Hussein, Musa Bility, Jerome Champagne, Gianni Infantino, Michel Platini, șeicul Salman bin Ebrahim al-Khalifa și Tokyo Sexwale sunt cei șapte candidați pentru alegerile anticipate din 2016, însă dosarul lui Platini nu va fi luat în considerare, cel puțin momentan. Actualul președinte al UEFA a fost suspendat recent pentru 90 de zile de Comitetul pentru Etică al FIFA, timp în care va fi anchetată legalitatea unui bonus de 2 milioane de franci elvețieni primit de Platini. Dacă francezul va fi absolvit de orice vină, acesta ar putea fi inclus în alegeri. Dosarul de candidatură al fostului căpitan al naţionalei din Trinidad-Tobago, David Nakhid, nu a fost aprobat.

Prințul Ali bin al-Hussein are 39 de ani și a fost singurul contracandidat al lui Sepp Blatter la alegerile din primăvară. Vicepreședinte al FIFA pentru Asia în ultimii patru ani, iordanianul este unul dintre favoriți.

Musa Bility este președintele Federației Liberiene de Fotbal și un potent om de afaceri în domeniul petrolului și al gazelor naturale. În vârstă de 48 de ani, Bility este doar al doilea african care candidează pentru președinția FIFA, după Issa Hayatou în 2002, acesta din urmă fiind acum președinte interimar al forului mondial, după suspendarea lui Blatter.

Jerome Champagne este un fost diplomat care a intrat în FIFA după CM 1998 și a făcut parte din conducerea forului timp de 11 ani, până în 2010. Francezul în vârstă de 57 de ani a părăsit acum cinci ani postul de consilier al lui Blatter și director de relații internaționale în FIFA pentru a urma o carieră de consultant în domeniu.

Gianni Infantino este secretarul general al UEFA și a intrat în organizație în anul 2000, ca avocat. Elvețianul de origine italiană are 45 de ani și este unul dintre puținii conducători din fotbal care a cerut măsuri drastice după scandalul meciurilor trucate în competițiile europene intercluburi, în 2009.

Șeicul Salman bin Ebrahim al-Khalifa este președintele Confederației Asiatice și vicepreședinte al FIFA, iar în trecut a fost șeful federației de fotbal din Bahrain. În vârstă de 49 de ani, șeicul este membru al familiei regale din Bahrain și a anunțat că dacă va fi ales, nu va cere salariu. Pe de altă parte, Salman bin Ebrahim al-Khalifa a fost acuzat de implicare în înăbușirea protestelor pro-democrație din Bahrain, în 2011, când mai multe persoane au murit și alți zeci de protestatari au fost închiși și torturați.

Mosima Gabriel Sexwale, poreclit ”Tokyo” încă din tinerețe, este un fost ministru în guvernul Africii de Sud. A fost coleg de celulă cu Nelson Mandela în anii ’70 și ’80, când cei doi au fost închiși pentru terorism și conspirație în lupta anti-apartheid. Acum în vârstă de 62 de ani, Sexwale s-a implicat în fotbal odată cu candidatura Africii de Sud pentru a găzdui Campionatul Mondial. Are o avere considerabilă în urma afacerilor din domeniul minier, dar a fost și în atenția procurorilor americani, care au acuzat guvernul sud-african că a dat mită pentru a primi organizarea CM.

Sursa foto: bbc.com

Vali Silaghi

Articol scris de