Despre viteza… în fotbal

Enric SorianoArticol de Enric Soriano (antrenor)

În general, se defineşte viteza drept capacitatea de a parcurge distanţa între două puncte în cel mai scurt timp posibil. În fotbal, însă, în modul acesta definim doar viteza de deplasare, care este doar una din diferitele capacităţi psihofizice din care este formată viteza. Pentru că jocul de fotbal nu este o cursă de 100 de metri unde câştigă cel care aleargă mai repede. Fotbalul este un sport, un joc mult mai complex, în care uneori aparenţele sunt înşelătoare. Aşadar, în fotbal, cine este mai rapid? Obafemi Martins (Seattle Sounders FC) sau Xavi Hernandez (Barcelona)?

O definiţie a vitezei în fotbal ar putea fi: capacitatea de a scoate un avantaj spaţial şi temporal faţă de adversar, într-un anumit moment al jocului. Viteza este un instrument prin care oferim superioritate poziţională colegilor noştri. În unele cazuri, într-adevăr, dacă alergăm mai repede decât adversarul, vom avea mai mult spaţiu şi timp pentru a acţiona. Dar aceste situaţii sunt excepţii. Pentru a fi mai rapizi în fotbal, trebuie să gândim mai repede: viteza picioarelor noastre nu este transcendentală, aşa cum este viteza minţii noastre. Să gândim repede ne ajută mai mult în timpul jocului, decât să alergăm repede. Dar cel mai mult ne va ajuta dacă gândim şi repede, şi corect. Adică eficient. Viteza în fotbal înseamnă eficienţă.

Pentru a lua decizii rapide şi corecte este foarte importantă interpretarea jocului. Avem nevoie a ne dezvolta capacitatea de înţelegere şi cunoaştere a jocului, pentru a putea acţiona mai rapid şi mai bine. Dintotdeauna s-a considerat că procesul de percepţie reprezintă cheia în luarea deciziilor. Sau, cu alte cuvinte, ne bazăm pe analizarea contextului în care ne aflăm, pentru ca apoi să luăm cea mai bună decizie. Acest mit a fost desfiinţat de curând: conform unor studii neuroştiinţifice, deciziile sunt deja luate când începe procesul de percepţie. Aşadar, putem afirma ca deciziile se iau într-un mod semiconştient.

În lipsa aparentă a procesului de percepţie în fotbal, trebuie să luăm totuşi cele mai bune decizii şi cât mai repede posibil. Este însă mai important să luăm decizii bune, decât să luăm decizii rapide: o decizie bună este mai benefică pentru joc decât o decizie rapidă, dar greşită. Pentru ca jucătorii să acţioneze rapid şi bine într-un anumit context, e nevoie să fi avut o experienţă similară în trecut. Trebuie să fi avut acea experienţă la antrenamente, să o cunoască, adică să-i fi fost prezentate şi să fi exersat şi asimilat soluţiile şi opţiunile corecte de acţiune. Având acest fundament, această experienţă, el poate astfel să ia cea mai bună decizie.

Acumularea de experienţă (trăiri din care se învaţă) permite cunoaşterea contextului şi interpretarea acestuia în cel mai bun mod cu putinţă. A şti cum să acţionezi într-o anume situaţie, bazat pe experienţe anterioare, îţi va permite să iei decizii mai rapid şi corect, inclusiv în mod inconştient sau semiconştient. Noi nu ştim ce decizii vom lua într-un anumit context, dar este foarte important să cunoaştem în avans diferitele opţiuni. Pentru că procesul de luare a deciziilor nu dispare, nu jucăm doar din amintiri şi numai prin automatisme. De aceea, este important să exersăm situaţii care se pot produce în timpul jocului, oferind opţiunile, soluţiile corecte, pentru ca jucătorul să acumuleze experienţă în acel context, care să-l ajute ulterior, în timpul jocului, să ia cât mai rapid deciziile cele mai corecte. Pentru aceasta, trebuie să ţinem cont de aptitudinile care ne vor ajuta să dezvoltăm anumite comportamente, stimulându-le, astfel încât naturaleţea jocului să nu fie alterată, într-o manieră globală. Aceste experienţe vor face ca fotbalistul să interpreteze bine jocul în orice moment şi să ştie care sunt opţiunile cele mai potrivite.

Prin intermediul diferitelor exerciţii, care simulează situaţii de joc, ducând astfel la acumularea de experienţe, fotbalistul descoperă (deseori ghidat) cum să acţioneze. Învaţă să interpreteze jocul. Acumulează o cantitate de cunoştinţe care alimentează cultura sa tactică. Cultura tactică înseamnă cunoaşterea şi înţelegerea jocului. Aceasta este aşa-numita ştiinţă a jocului.

Datorită opoziţiei adversarului, este foarte dificil să fie pregătit (gândit) în detaliu, dinainte, un meci, dar cultura tactică, ştiinţa jocului este cea care ne ajută să acţionăm într-un mod inconştient sau semiconştient. Cultura tactică, ştiinţa jocului ne permite să anticipăm situaţiile de joc, să ştim dinainte ce se va întâmpla, pentru a putea reacţiona mai repede. Jocul are loc mai întâi în mintea noastră, vedem faza de joc înainte de a se desfăşura pe teren. Reacţionăm înainte şi anticipăm, pentru că informaţia vine înainte, bazat pe experienţa de la antrenament. Adică, bazat pe cultura noastră tactică, pe cunoaşterea jocului şi a contextului, pe ştiinţa jocului.

În opinia mea, fără să mă bazez pe studii despre structura minţii umane, viteza în fotbal nu este doar un element care ne permite să avem un avantaj poziţional. Există situaţii când chiar oprirea, frânarea înseamnă viteză, datorită faptului că dispunem de mai mult timp pentru a acţiona. Când vorbim de viteză în fotbal, vorbim de fapt despre luarea deciziilor, decizii luate în lipsa unui proces de percepţie, practic din instinct. Sarcina antrenorului este să facă astfel încât această ”stare instinctiva” să fie cât mai conştientă cu putinţă, să-l facă pe fotbalist să trăiască în timpul exerciţiilor senzaţia pe care o va simţi în timpul partidelor, iar acumularea acestei culturi tactice, a ştiinţei jocului, îi va permite jucătorului să dobândească avantaj în timpul jocului.

Pentru ca o decizie să ofere viteză, trebuie să fie nu neapărat, nu întotdeauna rapidă, ci corectă: obiectivul este de a avea la dispoziţie mai mult timp pentru următoarea acţiune, iar dacă decidem greşit, acest lucru nu se va întâmpla. De aceea, Juanma Lillo [n.n. – antrenor spaniol, fost la Real Sociedad] insistă atât de mult pe ideea că viteza de dragul vitezei înseamnă de fapt o frânare, pentru că duce la erori frecvente, adică la reluări ale construcţiei jocului, fără progresie, fără a ne apropia de ţintă, poarta adversă, şi, prin urmare, nu aduce niciun avantaj. De exemplu, Valeron [n.n. – fostul internaţional spaniol, ex-La Coruna] nu ia decizii în grabă, dar de obicei ia decizii bune şi oferă spaţiu şi timp colegilor săi, astfel încât deciziile sale lente oferă viteză jocului; deci, putem afirma că Magicianul din Arguineguin, deşi poate părea uneori lent, este rapid când joacă fotbal.

Pentru a oferi viteză jocului este foarte importantă şi anticiparea mentală. Există credinţa că obiectivul este micşorarea timpului între informaţie sau percepţie, şi reacţie. Este însă posibil acest lucru? Dar dacă, mai degrabă, facem în aşa fel încât informaţia să vină mai rapid? Am avea astfel mai mult timp pentru a acţiona, şi cu probabilitate de succes mai mare. Iar pentru ca informaţia să vină rapid, trebuie să anticipăm, cunoscând şi interpretând corect jocul, dinainte.

Viteza în fotbal este un concept foarte global. Într-un moment al jocului, vom obţine un avantaj printr-un tip de acţiune sau altul. Uneori alergând mai repede, altădată oprindu-ne brusc, alteori pasând din prima, dar, în general, ca primă condiţie, punând fotbalul pe primul loc şi luând decizii bune. Iar pentru a realiza toate acestea, dezvoltarea culturii tactice, a ştiinţei jocului, prin antrenament, este un aspect absolut necesar.

Articol publicat la 1 martie 2013 de site-ul www.martiperarnau.com, al celebrului jurnalist spaniol Marti Perarnau, fost atlet (săritor în înălţime), participant la JO 1980, director al Centrului Municipal de Presă la JO 1992, de la Barcelona, autor al cărţilor ”Senda de campeones: de La Masia al Camp Nou” (2011), ”El largo viaje de Pep: los cuatro anos magicos del Barca de los prodigios” (2012, coautor) şi ”De Phelps a Bolt” (e-book, 2013).

Enric Soriano (foto), spaniol născut în 1996 (avea 17 ani când a scris acest articol!), este antrenor la centrul juvenil al Valenciei.

Traducere efectuată pentru revista ”Ripensia Sport Magazin”, care a obţinut acordul lui Marti Perarnau de a traduce şi publica mai multe dintre articolele apărute pe site-ul său.