Foto: Țincler (st.) ca jucător (sursa: obzormd.com)
Ieri s-a stins din viață Vladimir Țincler. Numele său nu vă spune, cu siguranță, celor de dincoace de Prut, nimic. Dar, dincolo de Prut, situația e cu totul alta.
Țincler a fost, poate, cel mai important jucător pe care l-a dat vreodată Basarabia. Chiar peste Petea Vâlcov, legendarul inter al Venusului și al României interbelice, și Pavel Cebanu (actualul președinte al Federației Moldovenești de Fotbal), desemnat cel mai bun jucător din istoria fotbalului moldovenesc (adică din istoria actualului teritoriu al R. Moldova) atât în 2003 (de către UEFA, pentru perioada 1954-2003) cât și în 2004 (de către Asociaţia de Istorie şi Statistică Fotbalistică din Moldova). Nu-l luăm aici în considerare pe legendarul Nicolae Simatoc, lansat la Ripensia și ajuns la Internazionale și Barcelona, acesta începându-și activitatea fotbalistică la juniorii Ripensiei și nejucând vreodată la o echipă basarabeană.
Născut la 9 septembrie 1937, în localitatea Ceaga din Bugeacul Basarabiei, aflat atunci în România Mare (astăzi Petrivka, în Ucraina), Țincler va suferi din cauza originii sale evreiești: la doar 4 ani, a trecut prin ghetoul de la Chișinău, în anii celui de-Al Doilea Război Mondial.
În ’44, Basarabia este reanexată de URSS, iar Vladimir Țincler devine Владимир Борисович Цинклер. În 1951 începe fotbalul, la juniorii lui Burevestnik Chișinău, club numit ulterior Moldova, Avîntul, Nistru, iar acum Zimbru. La acest club își va petrece întreaga carieră de jucător! În ’56 trece la seniori, făcând parte din lotul echipei în toate cele nouă sezoane consecutive (1956-1964) petrecute în foarte puternica primă ligă (numită Klass A) a URSS! Gândiți-vă ce însemna această divizie, cu Rusia, Ucraina, Belarus, statele baltice, Georgia, Armenia, Azerbaidjan, R. Moldova și toate ”stan”-urile asiatice de azi, într-o perioadă în care jucătorii nu se puteau transfera la cluburi din străinătate. Iar la începutul perioadei menționate, în campionat erau doar 12 echipe!
Sub numele rusesc de Burevestnik (în traducere, Rândunica), team-ul chişinăuian va ocupa chiar locul 6 în 1956! Bilanț, 22 9 5 8 38-49 23. Pe primele cinci locuri, doar echipe din capitala Moscova (Spartak, Dinamo, ȚDSA – actuala ȚSKA, Torpedo), plus Dinamo Kiev. Doar doi jucători din lot, Cornilov și Țincler, erau basarabeni. Antrenorul echipei era rusul Viktor Maslov, cel care, în anii ’60, ca strălucit și inovator tehnician al lui Dinamo Kiev, va transforma clubul din actuala capitală a Ucrainei într-unul de mare anvergură.
În 1957, în meciul din deplasare cu Spartak Moscova (care avea în componență mai mulți campioni olimpici), Burevestnik era condusă cu 4-0 în min. 19. A revenit, terminându-se egal, 4-4! În 1963, echipa-fanion a Chișinăului, devenită Moldova, învinge pe Dinamo Kiev cu 1-0, gol marcat de Ținkler (formă în care i se translitera numele pe atunci). Alte victorii importante în această perioadă de aur a fotbalului basarabean au fost cu moscovitele Torpedo, ȚSKA, Lokomotiv, plus Dinamo Tbilisi și Zenit Leningrad (acum St. Petersburg).
Țincler era vedeta și căpitanul echipei. Atacant supranumit ”Piciorușul de aur”, el va fi inclus pe lista celor mai buni 33 de fotbaliști ai anului din URSS, în 1958, va fi primul dintre fotbaliştii din R.S.S. Moldovenească ce a primit titlul de Maestru în Sport al URSS și va fi selecționat și în naționala olimpică a Uniunii Sovietice. Iar pe atunci naționala olimpică a URSS aproape că se confunda cu naționala ”mare”. Sovieticii erau campioni olimpici ”en titre”, aur cucerit în 1956. Țincler deține și acum recordul celor mai multe meciuri (182) disputate în liga superioară a fotbalului sovietic dintre jucătorii moldoveni (”liga superioară” e numit, în presa de dincolo de Prut, primul eșalon al URSS, iar prin ”moldovean” se înțelege teritoriul actual al R. Moldova).
După retragerea din activitatea de jucător (1966, la doar 29 de ani), va fi antrenor. Prima dată, chiar la Moldova Chișinău, fiind primul basarabean antrenor principal din istoria clubului (1969), pe care îl va antrena apoi și în perioada Nistru. Va sta pe bancă și la formația georgiană Kolheti Poti, pe vremea URSS, și va câștiga, cu Bugeac Comrat, prima ediție a Cupei Moldovei, în 1992.
sursa: moldova.sports.md
Va fi și jurnalist sportiv, directorul muzeului clubului Zimbru, antrenor la centrul juvenil al Zimbrului, observator la meciuri din Divizia Națională a statului est-moldovean, membru în Comitetul Executiv al Federației Moldovenești de Fotbal (FMF) și, în afara fotbalului, profesor la Institutul politehnic de agricultură și consilier al ministrului de Educație Fizică. A jucat în multe meciuri demonstrative, de ”veterani”. A fost desemnat antrenor emerit, i s-a decernat “Ordinul de Merit” al FMF, a fost decorat cu ”Ordinul Gloria Muncii” în grad de cavaler și i s-a conferit titlul onorific de ”Om Emerit” al Republicii Moldova. În 2010 a scris cartea ”Trăiesc cu fotbalul”, în limba rusă, limba vorbită preferențial de el, apărută la editura Elan Poligraf din Chișinău.
Avea 78 de ani. Dumnezeu să-l odihnească.
