Foto: Lewandowski (st.), primind trofeul ”Steaua Răsăritului” și revista ”Ripensia Sport Magazin” de la Sergiu Suciu-Raca (autor Sebastian Tătaru)
Frumoasa poveste a relansării unei anchete unice în Europa s-a născut undeva la începutul lui decembrie 2013, atunci când Tavi Stăncioiu, gândindu-se de ceva vreme la acest lucru, l-a sunat pe Ovidiu Forai și i-a propus readucerea la lumină a unei idei puse în practică, pentru prima oară, în anul 1996, când actualul nostru coleg iniția un proiect mult mai dificil de realizat decât astăzi, și asta nu doar din cauza canalelor de comunicare limitate. Fostul atacant al Realului, Davor Suker, avea să deschidă, la vremea respectivă, balul numelor legendare care au oferit un spațiu generos în vistieria personală unui trofeu cu un design și o dimensiune impresionante.
A urmat obișnuita ședință de redacție a lunii la revista ”Ripensia Sport Magazin”, iar Tavi și Ovidiu m-au abordat vis-a-vis de acest subiect. ”Vrem să organizăm, din nou, ancheta privind cel mai bun fotbalist est-european. Ovidiu și-a dat acordul, dar locul de muncă nu-i va permite să se mai ocupe în totalitate. Ne-am gândit la tine, pentru că te descurci foarte bine cu limbile străine, te-ai putea ocupa de contactarea publicațiilor de afară și, de ce nu, să mergi să înmânezi trofeul câștigătorului”, cam așa suna o propunere ce nu putea fi refuzată. Aflasem, nu cu mult timp în urmă, de vechea anchetă și, sincer, chiar mă gândeam ce satisfacție personală poți simți când oferi, pe Santiago Bernabeu, un trofeu unui fotbalist de mare calibru. Astfel că, fără a sta prea mult pe gânduri, am fost de acord să pun umărul la proiect.
Timpul însă nu ne-a fost aliat, primele mail-uri fiind trimise pe 12 decembrie 2013, în speranța de a primi voturile în decurs de o săptămână. A fost selectată câte o publicație din toate țările est-europene și câteva din țările vestice, cărora le-am trimis invitația de a participa la anchetă. Încă de la început, am avut însă presimțirea că nu vom scăpa atât de ușor și că va trebui să mai prelungim procesul de colectare a voturilor. Sentimentul s-a adeverit, astfel că, după Anul Nou, am trimis un nou set de mail-uri, sperând să adunăm cel puțin 10 voturi, pe care, într-un final, le-am primit în număr de 11, până pe 15 ianuarie 2014, când am încheiat prima parte a anchetei.
Rezultatul se știe, vârful polonez al Borussiei Dortmund, Robert Lewandowski, a câștigat detașat, alăturându-se unui ”Hall of Fame” remarcabil, alături de Davor Suker, Predrag Mijatovic, Andrii Şevcenko și Pavel Nedved.
Trofeul, confecționat special
Bun! Aveam un câștigător, n-aveam însă trofeul, astfel că următorul pas era să găsim pe cineva care să-l reproducă după cel vechi, pentru a păstra tradiția. Am încercat, inițial, să mergem la Elba, firma timișoreană unde a fost produs trofeul în trecut, însă am aflat că secția de prototipuri a fabricii a fost închisă între timp. Apoi am contactat firmele de specialitate din Timișoara, însă nu am avut noroc nici cu acestea, aparent nimeni nu mai produce, doar asamblează și importă… Dar nu ne-am dat bătuți, am căutat firme din țară, am dat telefoane și, într-un final, ne-am oprit asupra unei companii bucureștene, Leonte & Co.
Deși costurile erau considerabile, am hotărât să îi dăm drumul. Aveam însă temerea că trofeul nu va putea fi reprodus foarte bine doar prin intermediul pozelor furnizate, astfel că am apelat la fostul nostru internațional, Iosif Rotariu, care, în 1999, când cupa nu a mai ajuns la Șevcenko, a primit-o ca recunoaștere pentru întreaga carieră. Foarte amabil, ”Roti” a răspuns imediat apelului nostru în aceeași zi, astfel că vechiul trofeu a fost trimis în Capitală, pentru a servi drept model. Aproximativ o lună a durat procesul de producție, intrând în posesia simbolului ”Steaua Răsăritului” la puțin timp înainte de plecarea în Germania. A meritat însă, rezultând un trofeu deosebit, identic cu cel vechi.
În aceeași perioadă în care așteptam cupa, trebuia să contactăm clubul Borussia Dortmund, pentru a stabili de comun acord modul în care va avea loc premierea lui Lewandowski. Am compus un mail în care le-am expus toate datele anchetei, furnizându-le, în același timp, imagini cu foștii câștigători. De asemenea, le-am trimis, prin poștă, revista și o scrisoare pentru a fi siguri că informația va ajunge, într-un final, la cei responsabili de relația cu presa din cadrul clubului. Trecuse însă mai bine de o săptămână și răspunsul a întârziat să apară, astfel că, având emoțiile inerente, m-am hotărât să-i contactez telefonic. După mai multe încercări, am reușit să iau legătura cu doamna Carolin Krämer, asistentă în relații de comunicare la Borussia Dortmund, care mi-a comunicat că a primit atât mail-ul nostru, cât și revista, urmând a ne formula un răspuns prin mail. Sincer, nu am fost prea mulțumit, trecuseră mai bine de 10 zile și nu aveam încredere că vom primi un răspuns ferm, însă nu ne rămânea altă posibilitate decât să așteptăm.
Și-am mai stat destule zile, reîmprospătând agonizant adresa de mail, doar-doar o intra ceva! Într-un final, după încă o săptămână, nemții s-au ținut de cuvânt, chiar dacă nu au fost la fel de prompți precum ne-am fi așteptat. Din păcate, însă, ni s-a comunicat că dorința noastră de a-l premia pe Robert Lewandowski înaintea unui meci din Bundesliga, jucat pe teren propriu de Borussia, nu poate fi realizată, deoarece programul dinaintea partidelor este stabilit ferm până la finalul sezonului. Ni s-a propus însă înmânarea trofeului înaintea singurului antrenament lunar deschis publicului, care urma să aibă loc pe 12 martie 2014, la baza de pregătire a echipei. De asemenea, ne-au oferit și posibilitatea unui interviu scurt, după premiere. Bucuria că, în sfârșit, aveam o confirmare, a șters rapid dezamăgirea faptului că nu putem organiza premierea pe stadion, astfel că ajunsesem la momentul în care toate datele ecuației erau rezolvate: aveam un câștigător, aveam trofeu, iar data premierii era stabilită! Desigur, urmau detaliile deplasării…
Primind răspunsul ferm cu mai puțin de două săptămâni înaintea datei stabilite, fotograful nostru, Cosmin Dan, cel care ar fi trebuit să mă însoțească la Dortmund, n-a mai putut obține OK-ul de la locul de muncă de bază, fiind nevoiți să ne reorientăm rapid. M-am gândit la Seba Tătaru, un cunoscut fotograf local, prezent mai mereu, în ultimii ani, la evenimentele sportive din Timișoara. L-am sunat pe Seba, a spus ”da”, astfel că, după nici două ore, biletele de avion erau rezervate.
Jurnal de bord
Cu o zi înainte de premiere, marți dimineața, eram în aeroportul Timișoarei, cu imensul trofeu după noi, împachetat bine, înfoliat la suprapreț și etichetat cu inscripția ”fragil”, în speranța că nu vor fi probleme din cauza celebrilor responsabili cu trântirea bagajelor. Personal, mă aflam înaintea primei decolări, toate vizitele efectuate până acum în Europa fiind realizate cu mașina. Seba m-a îmbărbătat însă cu o bere, zborul fiind chiar plăcut, cu un scurt sentiment de amețeală la decolare.
În nici două ore aterizasem la Dortmund. Eram încă în avion și priveam neputincios cum bagajele erau azvârlite efectiv în bătaie de joc de angajații aeroportului. Desigur, n-au contat etichetele de atenționare lipite pe geanta noastră, aceasta fiind tratată cu aceeași ”blândețe”. Ne-am recuperat trofeul împachetat, în speranța că totul e în regulă, și am pornit spre gara din Dortmund, acolo unde trebuia să luăm trenul spre Duisburg, un oraș din apropiere, unde urma să ne cazăm la un prieten comun, Axi, medic la un spital din localitate. Am aflat, între timp, că suntem în cea mai populată regiune a Germaniei, Nordrhein-Westfalen, unde locuiesc aproximativ 18 mil. de suflete, cam cât în întreaga Românie. O regiune în care există o concentrare puternică de orașe, printre care Dortmund, Essen, Bochum, Duisburg, Düsseldorf, Köln sau Mönchengladbach. Așadar, ne aflam într-un megalopolis.
”Ca-n Germania”, cum ar spune Seba, totul era minuțios organizat, astfel că ne-a fost foarte ușor să găsim legăturile de la aeroport la gară și de acolo către Duisburg, unde am fost întâmpinați de Alexandra, prietena lui Axi, care ne-a condus spre casă, unde ne-a pregătit fiecăruia câte o cameră. Era o clădire a spitalului pentru care lucra Axi, care oferea cazare tuturor angajaților. Am despachetat trofeul, ne-am asigurat ca totul să fie în regulă, apoi ne-am grăbit să simțim gustul celebrului Döner. Seara ne-am întâlnit cu Axi, venit de la spital, stând la povești și savurând o bere și un vin vreme de câteva ceasuri.
A urmat ziua înmânării trofeului, începută cu o cafea servită de dimineață, la soare, pe terasă, în Duisburg, unde toată lumea ne considera norocoși că am sosit tocmai în perioada cu cea mai frumoasă vreme din ultimii 100 de ani! Atent, cu agenda pe masă, am schițat ultimele retușuri la întrebările formulate în limba germană pentru interviu, apoi ne-am îndreptat către gară. Trenul ne-a lăsat în Dortmund cu 35 de minute înainte de ora stabilită cu cei de la club, astfel că, temându-ne că nu vom ajunge la timp, am apelat la un taxi care ne-a dus la baza de pregătire exact la țanc.
Am fost întâmpinați de unul dintre ofițerii de presă, care ne-a explicat că trebuie să mai așteptăm nițel, stabilind, împreună, unde va avea loc premierea și timpul acordat interviului. Apoi, vreme de 30 de minute, ne-am așezat în micuța tribună destinată suporterilor, care au venit în număr mare, aproximativ 1.000, să-și încurajeze favoriții înainte de partida din campionat cu Mönchengladbach. Încet-încet, au apărut și jucătorii, aceștia sosind în parcarea bazei la bordul mașinilor personale, una mai luxoasă ca cealaltă.
Întâlnirea cu ”Lewa”
Și-a venit și Lewandowski! Alături de unul dintre oficialii Borussiei, relaxat și binedispus, golgeterul galben-negrilor ne-a întins mâna, fiind conduși, apoi, în sala de conferințe. Am scos rapid revista, i-am povestit, în câteva cuvinte, despre însemnătatea trofeului, arătându-i și poza cu Nedved din publicația noastră, ceea ce l-a impresionat. Ajunși în încăpere, totul a decurs contracronometru, i-am înmânat trofeul, am ieșit afară pentru un al doilea set de fotografii și ne-am grăbit înapoi pentru interviu, polonezul fiind așteptat la antrenamentul echipei. Ceea ce am remarcat în timpul interviului a fost faptul că stăteam de vorbă cu un tip educat, prietenos și muncitor, lăsându-mi aceeași impresie pe care o aveam din partidele televizate în care i-am urmărit jocul și atitudinea. De asemenea, s-a arătat vizibil încântat de trofeu, pozându-se, după interviu, cu Marco Reus, care primise, în aceeași zi, o distincție pentru cel mai bun fotbalist al regiunii, fotografie pe care ”Lewa” a publicat-o pe pagina personală de Facebook.
După încheierea interviului, Lewandowski ne-a mulțumit politicos, a semnat un autograf și a acceptat o fotografie cu eșarfa Ripensiei. ”E un club care a scris istorie în fotbalul european din perioada interbelică”, i-am explicat, în câteva cuvinte, despre legendara echipă timișoreană. După fotografie, eșarfa, alături de un tricou cu emblema Ripensiei, i-au rămas cadou polonezului, care s-a grăbit de îndată spre vestiare, pentru a se pregăti de antrenament. Am mai rămas câteva minute în compania ofițerului de presă, care ne-a povestit despre Marcel Răducanu, fostul internațional român care a evoluat pentru BVB în anii ‘80. ”E un tip tare prietenos. Locuiește în Dortmund și îl văd adesea pe la stadion”, ne-a spus oficialul Borussiei.
Ce bine! Ne scăpasem de un trofeu greu de peste 10 kg și de emoțiile ca totul să decurgă fără probleme. Trebuia să sărbătorim, astfel că ne-am întors la Duisburg, unde, alături de gazdele noastre, am petrecut într-un bar care ne aducea aminte de Papillon-ul timișorean. Acolo ne-am împrietenit cu Josef și Angeliki, un grec și o grecoaică, doi ”hipsteri” autentici, alături de care ne-am simțit bine și în următoarele zile.
Joi a fost o zi de relaxare pe care am petrecut-o la Düsseldorf, capitala regiunii, localitate cunoscută drept orașul modei. Profitând de o vreme ideală, am închiriat câte o bicicletă și ne-am plimbat, la soare, pe malul Rinului. Multiculturalitatea reprezentând o normalitate în Germania, seara ne-am bucurat de o cină cu specific chinezesc, pregătită de Axi și Alexandra.
Nu ne puteam întoarce însă la Timișoara fără a vizita stadionul, astfel că, vineri, ne-am întors la Dortmund, unde ne-am înscris pentru un tur al uneia dintre cele mai impresionante arene europene. Împreună cu Seba, ne-am alăturat unui grup de 13 scoțieni, veniți în excursie pentru a-și sărbători prietenul, care urma să se căsătorească. Am fost întâmpinați de un ghid, o doamnă tare simpatică și excelent documentată, care ne-a vorbit în engleză și ne-a fost alături, timp de 90 de minute, în turul stadionului. Am avut posibilitatea, printre altele, să vizităm vestiarul Borussiei, un loc special datorită simplității. Personal, mă așteptam la ceva luxos, însă stilul minimalist este caracteristic pentru întreaga arenă din Dortmund. O experiență deosebită, încheiată cu o fotografie de grup în celebra peluză sud, locul unde suporterii trupei lui Jürgen Klopp creează o atmosferă unică în lume. La întoarcere, în stația de metrou din zona stadionului, înrămate, puteau fi admirate afișele originale ale unor nume mari din lumea muzicii, care au concertat în oraș. Personal, am rămas impresionat de afișul cunoscutului show ”The Wall”, semnat Pink Floyd. Coloșii londonezi au fost prezenți la Dortmund în 1981, concertând acolo șapte seri consecutiv!
Ajunși înapoi la Duisburg, mai aveam mai puțin de 12 ore la dispoziție până la zborul de întoarcere, programat sâmbătă dimineață, așa că, după ce am luat masa împreună cu prietenii noștri, am plecat, cu tot cu bagaje, în același local în care sărbătorisem cu două seri în urmă, unde am rămas până spre dimineață, când am luat drumul aeroportului. După îmbarcare, frânți de oboseală, nu am mai făcut ochi decât înaintea aterizării pe Aeroportul Traian Vuia.
Ar mai fi fost multe de povestit, unele întâmplări vor rămâne însă amintiri personale, de împărtășit peste vremuri, poate la un pahar de bere, alături de persoane dragi. Cert este că am avut parte de o experiență deosebită, am readus la viață o anchetă specială și ne dorim, de acum încolo, ca ”Steaua Răsăritului” să devină distincție celebră, râvnită de toți fotbaliștii est-europeni.
Sergiu Suciu-Raca
