Dorothea Katherine Douglass Lambert Chambers s-a născut pe 3 septembrie 1878, la Londra, și a participat pentru prima oară la turneul de la Wimbeldon în anul 1900. A avansat direct în turul doi, însă a fost învinsă în primul meci jucat.
Trei ani mai târziu, însă, avea să câștige primul titlu pe iarba londoneză dintr-un impresionant șir de șapte (plus alte patru finale pierdute). Imbatabilă pe „teren propriu”, Douglass a participat și la Jocurile Olimpice din 1908, găzduite de Londra, unde a câștigat medalia de aur în turneul feminin de simplu. În 1911, tenismana a câștigat Wimbledon-ul cu 6-0, 6-0 împotriva compatrioatei Dora Boothby, pe care o învinsese și în finala turneului olimpic. Finala fără game pierdut a rămas o utopie pentru jucătoarele de tenis, singura care a mai reușit acest lucru fiind Steffi Graf, 77 de ani mai târziu, la Roland Garros.
Dorothea Douglass a jucat tenis până după vârsta de 40 de ani, iar în 1910 a și scris o carte intitulată ”Tennis for Ladies”, care conținea atât fotografii cu tehnici din tenis executate corect, cât și sfaturi în privința ținutei și echipamentului.
Britanica a încetat din viață pe 7 ianuarie 1960, la 81 de ani, și a fost inclusă în ”International Tennis Hall of Fame” în 1981.





