Abebe Bikila, maratonistul desculț cu un destin tragic

Născut pe 7 august 1932, într-un sat din Etiopia, Abebe Bikila a devenit soldat în Kebur Zabagna, garda imperială etiopiană, loc de muncă pentru care a mers pe jos zeci de kilometri, până la Addis Abeba.

Onni Niskanen, un suedez de origine finlandeză, a fost angajat de guvernul țării africane pentru a-i antrena pe potențialii atleți vrednici de a merge la Olimpiadă, acesta descoperindu-l pe Bikila.

Primele Jocuri Olimpice la care a participat au fost cele de la Roma, în 1960. A ajuns acolo în ultima clipă, în locul altui atlet care se îmbolnăvise, fiind anunțat chiar în ziua decolării spre Italia. Din cauza schimbării de ultim moment, Abebe Bikila a ajuns printre ultimii la pantofii de alergat oferiți de sponsorul oficial al competiției, Adidas. După ce a probat mai multe perechi, etiopianul a decis să alerge desculț.

Principalul favorit la câștigarea maratonului olimpic, programat pe 10 septembrie 1960, era marocanul Rhadi Ben Abdesselam. Acesta ar fi trebuit să poarte numărul 26 în maraton, însă își păstrase echipamentul de la precedenta cursă la care participase, cea de 10.000 de metri, cu tot cu numărul 185. În timpul cursei, Abebe a depășit numeroși concurenți, căutând numărul 26 al principalului favorit. După 20 de kilometri, cei doi aveau deja un avans mare față de restul alergătorilor, iar etiopianul privea în continuare înainte, căutând cu privirea numărul 26, fără să știe că de fapt alerga umăr la umăr cu Rhadi. Pe ultima jumătate de kilometru, Abebe Bikila a accelerat și a terminat într-un timp record, 2 ore, 15 minute și 16 secunde, cu 25 de secunde în fața marocanului. Astfel, atletul desculț a devenit primul sportiv din Africa sub-sahariană care câștigă o medalie de aur la Jocurile Olimpice.

abebe_bikila_maratona_olimpica_roma_1960-wiki

Trecând linia de sosire, la Roma 1960

În iarna aceluiași an, Abebe Bikila a scăpat teafăr după o tentativă de lovitură de stat organizată chiar de garda imperială din care făcea parte. Deși nu a participat activ la tentativa de răsturnare a împăratului Haile Selassie, a petrecut câteva zile după gratii, presa speculând că medalia de aur i-a salvat viața. Bikila a continuat să participe la maratoane, câștigând fiecare cursă la care a participat, fie că a fost în Grecia, Cehoslovacia sau Japonia.

Cu 40 de zile înainte de plecarea spre Tokyo, pentru Jocurile Olimpice din 1964, Abebe Bikila a simțit o durere intensă în timp ce se antrena și s-a prăbușit la pământ. A fost dus de urgență la spital, iar verdictul a fost fără echivoc: apendicită acută și operație. În timpul perioadei de recuperare alerga prin curtea spitalului, iar când a fost inclus în delegația pentru Tokyo, nimeni nu credea că va și participa la cursă. Dar Abebe s-a înscris și chiar a câștigat, cu 8 secunde avans față de britanicul Basil Heatley, devenind astfel primul atlet care câștigă de două ori maratonul la Jocurile Olimpice. Spre surprinderea publicului aflat în stadionul Olimpic din Tokyo, după finalul cursei, când alți sportivi abia se mai țineau pe picioare, etiopianul făcea mișcări de dezmorțire. Avea să spună mai târziu că ar mai fi putut alerga încă 10 kilometri.

abebe_bikila_1972

Abebe Bikila în 1972

Dublul campion olimpic a participat și la JO din 1968, în Mexic, însă a abandonat la kilometrul 17 al maratonului, din cauza unei accidentări. A ajuns cu o mașină a organizatorilor la linia de sosire, unde l-a încurajat pe compatriotul său Mamo Wolde, vechi prieten și partener de antrenament, care a câștigat aurul.

În 1969, în timp ce conducea prin Addis Abeba un Volkswagen Beetle primit de la stat după cele două medalii olimpice, Abebe Bikila a tras tare de volan pentru a evita un grup de studenți protestatari și a ajuns cu mașina într-un șanț, fiind prins între fiarele contorsionate. A rămas paralizat de la gât în jos, însă după o operație în Anglia și-a recăpătat uzul brațelor, rămânând într-un scaun cu rotile. În continuare, Abebe a participat la competiții de tir cu arcul destinate sportivilor în fotoliu rulant.

A murit pe 25 octombrie 1973, la doar 41 de ani, din cauza unei hemoragii cerebrale, complicație survenită în urma accidentului care l-a lăsat paralizat. La funeraliile de stat organizate au participat peste 75.000 de oameni, iar un stadion din capitala Etiopiei, dar și mai multe școli, îi poartă numele.

În 2010, la maratonul Romei care celebra 50 de ani de la victoria istorică a lui Abebe Bikila, atletul etiopian Siraj Gena, care a câștigat cursa, a alergat ultimii 300 de metri desculț, ca un omagiu pentru eroul său.

Surse foto: onlineethiopia.net, wikipedia.org

Vali Silaghi

Articol scris de