De la ora 11, pe Arena Ciarda Roșie, va avea loc, azi, amicalul dintre Ripensia și nou-promovata sibiană în Liga a II-a. Este revanșa meciului de pregătire disputat vineri, la Sibiu, și încheiat 3-1 pentru ardelenii antrenați de Remus Steop.
Legat de partidele ripensisto-sibiene, să ne amintim despre prima ediție a Cupei României, desfășurată, în 1933/34, după formatul care a rămas aproape neschimbat până azi.
Venită în competiție din postura de campioană a României, la primul sezon divizionar din istorie, Ripensia a întâlnit în primul meci al competiției KO, în 16-imi, la 1 aprilie 1934, pe Șoimii Sibiu, în deplasare. Timișorenii s-au impus cu 7-0 și se vor califica, ulterior, până în finală.
Unde vor da peste alți ardeleni, cei de la ”U” Cluj, ”Ripi” cucerind trofeul (foto)!





