de Levente Balint
Astăzi, este zi de sărbătoare națională. Chiar dacă 10 mai nu mai are, din păcate, acea încărcătură simbolică din perioada interbelică, este un moment în care cu toții trebuie să facem apel la istorie, tradiție și orgoliu național! Indiferent de opiniile noastre politice, de poziționările republicane sau monarhiste.
Această zi a fost ștearsă din discursul public în perioada comunistă, însă lucrurile de substanță, autentice și esențiale rămân. Astăzi, ne amintim despre legăturile pe care Regalitatea le-a avut cu fotbalul nostru.
Primul meci al ”tricolorilor”, eveniment regal
Întâiul joc din istoria naționalei României a avut loc pe 8 iunie 1922, la Belgrad, în fața a 5.000 de spectatori. România, antrenată de Teofil Morariu, a învins Iugoslavia cu 2-1, titulatura oficială a țării vecine fiind atunci de Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor. Acest duel a fost ocazionat de căsătoria dintre Regele Alexandru I al Iugoslaviei și Principesa Marina de România. Golurile României au fost marcate de Ronay (minutul 41) și Guga (minutul 61). Cu mândrie ne amintim de prezențele timișorenilor în acea primă formulă de start: Ritter, Frech și Schiller (Chinezul) sau Zimmermann (CA Timișoara).
De-altfel, legăturile dintre cele două țări au rămas strânse de-a lungul timpului, inclusiv la nivel fotbalistic. Din păcate pentru noi, Iugoslavia a fost un ”bau-bau”, chit că de-a lungul vremii palmaresul direct nu a fost chiar atât de dezechilibrat.
Regele Mihai, la meciurile României
În anii 30, România a fost una dintre formațiile importante din această zonă a Europei. Jocurile ”tricolorilor” erau veritabile evenimente naționale, disputându-se în prezența suveranilor.
În fotografiile alăturate, revedem câteva momente importante ale ”tricolorilor”.
Vedem, așadar, minutele premergătoare ale jocului cu Grecia (5-2), din deschiderea Balcaniadei 1936, în stânga Regelui Mihai I putând fi zărit Ștefan Dobay.
De asemenea, în același an, pe 10 mai, Regele poate fi văzut în tribuna oficială, alături de Cupa ”Carol al II-lea”, înaintea partidei cu Iugoslavia.
Totodată, Regele Mihai I este surprins în cea de-a treia fotografie, în tribuna din stadionul ONEF, într-un eveniment organizat în 1940.
Regele Mihai a fost fundaș stânga!
Nu doar protocolul îl obliga pe monarh să aibă tangențe cu fotbalul. În perioada interbelică, profesorul de geografie Ion Conea a scris două lucrări remarcabile, ”Cum învață a-și cunoaște țara Măria Sa Mihai” și ”Un prinț prin țara lui”. Grație sprijinului acordat de Flavius Boncea și Tudor Miu Vișan, am putut descoperi câteva relatări extraordinare din aceste cărți.
Astfel, Regele Mihai I era pasionat inclusiv de arbitraj! În cele de mai jos, câteva spicuiri interesante:
”21 Iunie, 1935. Orăștie. Am ajuns în gară, la trei. Mai e un ceas până vin cercetaşii. Se joacă foot-ball, Măria Sa făcând pe arbitrul. Cu toată goana şi truda de peste azi, nu pare de loc obosit. Își aminteşte, în schimb, cât de obosit era aseară, la înapoierea de la Brad, când abia mai putea duce buchetele de crini şi flori de câmp, cu care-l încărsaseră zărăndenii.
22 – 26 Mai, 1936. Călătoria de studii la Drobeta, Orşova, Cazane, valea Cernei, a Mehadiei, la Băile Herculane. Lecţii de istorie pe ruinile Drubetei, călătoria la Ada-Kaleh şi Cazane, înnapoierea la Orşova, rămânerea acolo peste noapte (mach de foot-ball a doua zi, în zori, înainte de plecarea pe valea Cernei în sus, match în care Marele Voevod juca…. fundaş-stânga)”
Fotbal, minut cu minut!
Dincolo de îndatoririle pe care le avea, Regele Mihai I știa foarte bine să activitatea protocolară cu statutul de fan. Tot din însemnările lui Ion Conea, aflăm că:
”[Seara zilei de 9 iunie] Suntem în tren de un sfert de oră. A venit toată lumea, inclusiv Măria Sa. Principe şi însoţitorii laolaltă, aşteptăm clipa plecării spre Haţeg. Dinspre ONEF [Oficiul Naţional de Educaţie Fizică – n.red.], ajung până la noi strigătele şi aplauzele prin care spectatorii, mulţi ca şi iarba de pe „gazon”, încurajează echipa naţională de foot-ball: Hai România! Unsprezecele nostru naţional se războieşte cu echipa franceză R. C. Strasbourg, sparring-partner-ul lui în vedera Balcaniadei, care începe peste o săptămână la Sofia. Propriu zis, în aceste minute chiar, cei mai mulţi din camarazii de carte ai Măiei Sale nu se gândesc la Haţeg, ci la lupta de pe stadionul de la ONEF. Şi nu numai ei: Colonelul Pălăngeanu [directorul Clasei Palatine – n.red.] cheamă ONEF-ul la telefon la fiecare trei minute şi întreabă stereotip: Cât? Iar răspunsul ultim, în minuta când trenul pornea lin, aproape nesimţit, suna: Cinci la unu pentru România! Motiv pentru copii, inclusiv pentru Măria Sa, să aplaude zgomotos, odată cu bucuria pentru clipa plecării, şi victoria „la scor” – cum se exprimă specialistul în materie Dan Mavrus [unul din elevii Clasei Palatine – n.red.] – a „reprezentativei naţionale” (iarăşi el!). Ce mult antrenează şi ce mult acaparează atenţia şi gândul copiilor orice eveniment care angajează, ca să spunem astfel, patria şi neamul – fie el chiar şi un match de foot-ball ca acesta!”
Fan și VIP!
Teofil Sidorovici, șeful Străjeriei, povestea cum se trăia un meci al naționalei: ”După masa pe care Marele Voevod a luat-o în mijlocul Şoimilor Străjeri urmează alte producţiuni de ansamblu. Surprind câţiva camarazi din grupa ce comandă [colegii de Clasă Palatină – n.red.] cum Îl imploră să facă tot ce-I stă în putinţă pentru a nu întârzia, ca să poată asista şi ei la competiţia de foot-ball între România şi Bulgaria, anunţată la ora 4.
– «Nu putem modifica programul», câtă să-i convingă Măria Sa, conştient de Înaltele Sale îndatoriri, «însă, uite, voi conduce Eu maşina şi voi face să nu pierdeţi matchul».(…) În urale şi cântece, maşinile pornesc pe şerpuirile şoselii ce coboară spre oraş, având în frunte pe acea condusă de Măria Sa Voevodul. (…) La ora 3 şi jumătate suntem în curtea Palatului. După o scurtă redresare a ţinutei, maşinile pornesc spre stadionul A.N.E.F., iar la ora 4, Măria Sa deschide la microfon Balcaniada”
Povești frumoase, care întregesc o ”Vârstă de Aur” după care cu toții tânjim. S-au schimbat lucrurile, trăim altfel astăzi, ne place să idealizăm trecutul. Dar, sunt poveștile noastre și trebuie să avem grijă de ele!
În final, în semn de respect: ” Salut Independența! La mulți ani România!”
