Două considerații despre meciurile de ieri de la Mondialul lui Putin. Mai întâi, Franța – Danemarca. Ambele echipe au jucat la trecerea timpului. Danezii aveau nevoie de un punct pentru a fi siguri de calificare, ”cocoșii” erau oricum în optimi. Blat, ar spune mulți. Nu, așa e fotbalul. Dintotdeauna și peste tot în lume.
În ”11”-le de start, Franța a avut opt jucători de culoare. Iar dintre ceilalți trei, niciunul nu are doar origini franceze: Griezmann, germane; Giroud, italiene; Lucas Hernandez, spaniole. Iar cei trei noi intrați au fost de origini non-franceze. doi de culoare și unul arab. Nu e nimic rasist aici, e doar o constatare.
Scrieți, bă, ”Charlie Hebdo”, despre Franța. Prima țară africană a Europei.
Apoi, bucuria Argentinei după victoria atât de chinuită cu Nigeria. O Nigerie care, în afară de Mikel și Moses, nu mai are nici măcar un jucător de nivelul celor din anii ’90. Yekini, Keshi, Finidi, Amokachi, Oliseh, Amunike, Okocha, West, Kanu. Iar dacă arbitrul ar fi dat, la 1-1, penalty pentru africani, așa cum se cuvenea, Messi ar fi acum în drum spre Buenos Aires.
Sigur că un Mondial fără Messi, ca și fără Cristiano Ronaldo și Neymar, ar fi mult mai sărac.
Dar asta nu scuză cu nimic hoția arbitrului turc Cüneyt Cakir. VAR-ul ăsta n-are niciun rost. Opriți comedia asta!
