Legenda care nu a câștigat niciodată „Balonul de Aur”: „Ronaldo reprezintă viitorul”

Faptul că un jucător atât de talentat și de succes ca Alessandro del Piero nu a câștigat niciodată Balonul de Aur arată cât de acerbă este competiția pentru acest trofeu (și poate cât de subiectivă). Legendarul fotbalist italian a vorbit cu fifa.com despre candidații din acest an, Cristiano Ronaldo, Lionel Messi și Manuel Neuer.

FIFA.com: Care sunt, după părerea ta, cele mai impresionante calități ale celor trei jucători? Crezi că merită să fie finaliști?

Del Piero: Sunt cei mai buni dintre cei buni, fără îndoială. Cifrele lui Cristiano Ronaldo sunt impresionante. S-a vorbit mult de conceptul de ”jucător modern”, însă băiatul ăsta nu este doar modern, este un jucător al viitorului. Messi este un adevărat număr 10. Îmi amintesc, în timpul Cupei Mondiale din acest an că am văzut nenumărați copii purtând tricouri cu Messi, chiar și tineri brazilieni! El reprezintă un tip de fotbal care transcende granițele. Manuel Neuer ne-a arătat un nou mod de a interpreta rolul portarului de fotbal: are un joc de picior foarte bun și dă mobilitate în plus echipei. În afară de asta, desigur, este un excelent apărător al buturilor și cu siguranță a avut o contribuție importantă la câștigarea titlului mondial.

Printre finaliști nu sunt jucători italieni. Reflectă acest lucru realitatea momentului?

Fără dubiu avem jucători de cel mai înalt nivel, cum ar fi foștii mei colegi Buffon sau Pirlo. Însă, în acest context, rezultatele echipei naționale și ale cluburilor nu ne ajută. Dacă nu lupți la cel mai înalt nivel, în fazele superioare ale competițiilor, nu vei fi observat.

În ultimii șase ani, Ronaldo și Messi și-au împărțit Balonul de Aur. La acest nivel, cât de motivant crezi că e să au un rival atât de formidabil?

Cred că ajută foarte mult, însă sunt sigur că Leo și Cristiano ar da tot ce au mai bun și dacă nu ar avea un rival direct. Recordurile au o valoare, pentur că întotdeauna ești în competiție cu tine însuți, și te poți bucura doar dacă câștigi. Cei doi fac asta și vor continua să o facă pentru multă vreme.

Cine crezi că va câștiga Balonul de Aur?

N-am să spun pe cine aș alege eu, însă dacă ar fi să dau un pronostic, aș spune că va câștiga Neuer. A avut un rol important în câștigarea titlului mondial și un sezon excelent cu Bayern în Bundesliga. Situația seamănă un pic cu cea din 2006, când Gigi Buffon a ratat de puțin câștigarea Balonului de Aur în fața colegului său Fabio Cannavaro, care a fost desemnat atunci și FIFA World Player of the Year.

Foto: fifa.com

Vali Silaghi

Articol scris de