Foto: Jiul Petroşani, câștigătoarea Cupei României 1974 (sursa: valeajiului.blogspot.ro)
Echipă-fanion a Văii Jiului, Jiul Petroşani este cel mai important club minier și unul dintre cele mai vechi cluburi ale fotbalului românesc.
Înfiinţat imediat după Primul Război Mondial, în 1919, sub denumirea de CAMP (Clubul Atletic al Minerilor din Petroșani), se numește, în anii ’20, UCASP (Uniunea Cluburilor Atletice ale Societăţii Petroşani) și apoi iarăși CAMP.
În 1925, sub numele de UCASP, joacă finala campionatului naţional (1-5 contra Chinezului). În 1928, Jiul Lupeni (care absorbise pe CAMP), ajunge iarăși în finala campionatului național, pierzând în fața lui Colțea Brașov (această performanță aparține palmaresului Jiului Lupeni). Din 1929 adoptă denumirea care va deveni celebră, Jiul Petroșani.
În 1949 termină pe locul 3 în prima divizie. În anii ’50 se numește Partizanul, Flacăra, Minerul, Energia, din 1958 revenind la denumirea de Jiul. Între 1961-1966 își mută sediul la Petrila, numindu-se Jiul Petrila, activând astfel inclusiv în primul eșalon. Din 1966, din nou, Jiul Petroșani, nume pe care îl va păstra mereu de-atunci încoace.
În 1972 joacă finala atât în Cupa României (0-2 cu Rapid) cât şi în Cupa Balcanică (1-0 şi 1-4 cu echipa iugoslavă Rijeka).
Câştigă Cupa României doi ani mai târziu (4-2 cu Politehnica Timişoara în finală), obţinând calificarea în Cupa Cupelor (0-3 şi 2-0 cu Dundee United).
În anii ’90, la echipă era ”stăpân” Miron Cozma, celebrul autor al mineriadelor. În 2007, Jiul a retrogradat din primul eşalon, iar de atunci, din motive financiare, s-a tot dus în jos, trecând prin cea mai grea perioadă din existență. În iarna sezonului 2009/10, clubul a fost exclus din Liga a II-a, iar în iarna sezonului 2012/13 s-a retras și din Liga a III-a…
De atunci evoluează doar în Liga a IV-a, iar în acest sezon Jiul a terminat penultima (13 din 14), evitând retrogradarea în ultimul eșalon posibil doar datorită faptului că o echipă clasată deasupra ei s-a retras din campionat. În acest timp, Universitatea Petroșani s-a clasat pe 8…
De-a lungul anilor, în alb-negrul Jiului au jucat glorii precum Guga, Costică Marinescu, Paraschiva, Crâsnic, Martinovici, Mulţescu, Dumitrache şi Timofte I.
În 2006, Remus Steop, antrenorul Ripensiei de azi, a fost secundul lui Aurel Şunda la Jiul, pe când echipa se afla în elită.