Foto: Klein în tricoul naționalei României (sursa: lagaleriadelfutbol.blogspot.com)
La 2 februarie 1993, la doar 33 de ani, Michael Klein trecea în lumea celor drepți. Căzuse chiar în timpul unui antrenament al echipei la care juca, Bayer Uerdingen, din Bundesliga.
A fost un jucător care a dominat peste un deceniu banda stângă a fotbalului românesc. Căpitan al ”Dream Team”-ului construit de antrenorul-jucător Mircea Lucescu în orașul Corvinilor, alături de Rednic, Andone, Gabor, Petcu, Văetuș, Mateuț, Bogdan, Nicșa… Titular al naționalei, ca mijlocaș stânga, ani în șir, inclusiv la Euro ’84, cu Lucescu antrenor. Spre deosebire de Rednic, Andone și Mateuț, a trecut la Dinamo târziu, în iarna ’88-’89. Atunci a fost reprofilat fundaș, tot stânga, făcând parte din marea echipă formată de Lucescu sr. în Ștefan cel Mare. La Coppa del Mondo a fost titular, ca fundaș stânga, pentru ”tricolori”. În vara lui 1990, ”Neamțul”, așa cum era poreclit, a plecat să joace în țara strămoșilor săi, Germania.
A avut o tenacitate, o ambiție și o seriozitate specifică sașilor. N-au uitat însă niciodată de Hunedoara și de România. Îmi amintesc un reportaj TV din 1991, după un meci al naționalei. Accidentat, la final i se scotea sângele de la baza piciorului cu un fel de ciocănel. Iar el spunea camerei: ”Pot să fie două Germanii, nu una, eu tot în România mă voi întoarce!”. A fost ultimul său an printre ”tricolori”.
N-a mai fost apoi convocat. Poate că era considerat, la 32 de ani, bătrân. Poate pentru că apăruse, pe stânga, Dorinel Munteanu. Alt ”Neamț”.
N-a mai apucat să revină, la final de carieră, în România. Pentru că n-a mai apucat finalul carierei.
La 2 februarie 2015, când s-au împlinit 22 de ani de la trecerea lui Mișa în neființă, au fost lansate, cu prilejul evenimentelor speciale de la Hunedoara, un film documentar (”Dominique şi Michael Klein”, realizat chiar de fiica marelui fotbalist, Dominique, alături de Marian Olaianos) și o carte (”Klein, căpitanul lui Lucescu. Cronici sentimentale”, autor Nicolae Stanciu, ziarist hunedorean).
Stadionul din Hunedoara se numește, de mai mulți ani, Michael Klein.