Aimé Jacquet, antrenorul care a adus Franței Cupa Mondială

Născut pe 27 noiembrie 1941, la Sail-sous-Couzan, în regiunea Loire, Aimé Étienne Jacquet a început fotbalul la echipa locală US Couzan, iar în 1960 a trecut la o echipă care avea să domine fotbalul francez al acelor vremuri, Saint-Étienne.

Mijlocașul defensiv a pus umărul la promovarea ”verzilor” în Ligue 1, în 1962, iar în sezonul imediat următor Saint-Étienne avea să câștige titlul național, primul dintre cele cinci cu Jacquet în lot. Acesta a evoluat aproape întreaga carieră de profesionist ASSE, însă ultimii doi ani ca jucător i-a petrecut la rivalii de la Olympique Lyon. A avut și 2 selecții la echipa națională, însă într-o perioadă în care Franța nu impresiona.

Începând cu 1976 a fost manager la mai multe echipe din Franța, cele mai bune rezultate avându-le în cei 9 ani petrecuți la Bordeaux, cu care a câștigat de 3 ori campionatul, în 1984, 1985 și 1987.

A „intrat” în Federația Franceză de Fotbal în 1991, ocupând un post la Centrul Național de Formare Tehnică (La Direction Technique Nationale), iar un an mai târziu a devenit antrenor secund la echipa națională, unde ”principal” era Gérard Houllier.

Când Franța a ratat calificarea la CM 1994 (al doilea turneu final consecutiv ratat), Jacquet a devenit antrenor interimar, în 1993, iar o serie de rezultate bune în meciuri amicale i-au determinat pe oficiali să-i ofere un contract permanent. A început să construiască echipa în jurul lui Eric Cantona, însă suspendarea pentru un an a mijlocașului, după o bătaie cu un fan în campionatul Angliei, i-a dat planurile peste cap. Odată cu dispariția lui Cantona din peisaj, antrenorul a renunțat și la alți jucători experimentați, ca Jean-Pierre Papin sau David Ginola, iar o serie de fotbaliști au făcut pasul în față în naționala Franței, printre care și Zinedine Zidane.

”Les Bleus” s-au calificat la Euro ’96 dintr-o grupă preliminară câștigată de România, însă la turneul final s-au descurcat mult mai bine, învingându-i pe Hagi și compania și ajungând până în semifinale. Încununarea carierei lui Jacquet a venit, însă, la următorul turneu final al Campionatului Mondial, când a condus Franța spre o victorie istorică. În 1998, pe teren propriu, ”Cocoșii galici” pregătiți de Aimé Jacquet au învins în finală Brazilia, cu 3-0. Imediat după victoria istorică, antrenorul a preferat să renunțe în plină glorie la banca echipei naționale, preluând apoi postul de director tehnic al federației franceze, unde a rămas până la retragerea din activitate, în 2006, timp în care Franța a mai câștigat un Campionat European și a ajuns din nou în finala CM. Jacquet nu a ieșit, însă din lumea sportului, participând apoi la diverse campanii sau comentând meciuri și evenimente la televiziunile franceze.

sursa foto: fifa.com

Vali Silaghi

Articol scris de