Foto: Secvență din barajul Ungaria – România (tricouri deschise) din 1972 (sursa: tempofradi.hu)
În 1972 s-a consemnat cea mai importantă confruntare dintre naționalele celor două țări vecine și – dintotdeauna – dușmane, România și Ungaria.
Ambele câștigaseră grupele preliminare ale Campionatului European, România ocupând locul 1 într-o grupă cu Cehoslovacia, Țara Galilor și Finlanda. Dar nu se calificaseră și pentru turneul final, care, pe atunci, începea abia din semifinale.
Urma ca România și Ungaria să se întâlnească în sferturi de finală.
În mare, ”tricolorii” aveau aceeași echipă ca și la Mondialul mexican, din urmă cu doi ani (la care ungurii nu se calificaseră). Rică Răducanu, Cornel Dinu, Liță Dumitru, Niculae Lupescu (tatăl lui Ionuț, actualul director al Comisiei Tehnice a UEFA), Nunweiller VI, Dembroschi, Dobrin (care – caz celebru în istoria fotbalului românesc – nu jucase la Guadalajara, dar fusese în lot) și căpitanul Mircea Lucescu. Singura “plombă” se numea Iordănescu. Antrenor era tot Angelo Niculescu.
La unguri, vedetele erau atacanții Bene şi Dunai II, iar antrenor, Rudolf Illovszky. Lipsea legendarul Florian Albert, ”Balonul de Aur” din ’67.
În prima manșă, la Budapesta, la 29 aprilie 1972, cu 10.000 suporteri români în tribune (record pentru un joc în deplasare al naţionalei), a fost 1-1, golul oaspeților fiind marcat de fundașul etnic ungur (cu nume românizat) Sătmăreanu I. Speranțe uriașe pentru noi.
La 14 mai, în cealaltă capitală, Bucureşti, pe stadionul 23 August (aflat exact pe locul Arenei Naționale de azi), returul. Ungurii ne conduc de două ori, ratând şi un penalty, iar ”tricolorii” egalează cu nouă minute înainte de final, prin Sandu Neagu, killer-ul Cehoslovaciei de la Guadalajara. Final 2-2.
La nivel de naţionale nu opera, deocamdată, criteriul golurilor marcate în deplasare. (Dacă s-ar fi aplicat, ungurii ar fi avut câştig de cauză). Departajarea este decisă printr-un meci de baraj, la Belgrad, la 17 mai. În ultimele şapte partide, “tricolorii” nu mai cunoscuseră înfrângerea (până la urmă, însă, 1972 va fi un an în care, timp de opt meciuri consecutive, dintre care cinci oficiale, România n-a obţinut nici o victorie).
Ne înving maghiarii cu 2-1. Golul victoriei este înscris pe contraatac, în min. 88, după o combinaţie Zambo – Kü – Bene – Szöke, după ce, la faza anterioară, arbitrul nu a sancţionat cu penalty un henţ comis de un maghiar în propriul careu! Dembroschi, accidentat chiar la încălzirea dinaintea jocului, n-a putut fi folosit, iar Deleanu s-a accidentat pe parcurs, trebuind înlocuit…
Astfel, ungurii s-au calificat pentru turneul final din Belgia, unde, cu Florian Albert în teren, vor ocupa locul 4.
