Istoria Supercupei României

Foto: Actualul trofeu al competiției

După Revoluție s-a instaurat tradiţia ca sezonul intern să fie deschis de Supercupa României, competiţie de interes secundar (a treia ca importanță, după campionat și Cupa României). Competiția constă într-un singur meci, pe teren neutru, între deţinătoarele “en titre” ale titlului şi Cupei României. Până în 2009, dacă o echipă cucerea eventul, Supercupa nu se mai disputa; din 2010, în acest caz, se joacă între echipa campioană și cea de pe locul 2 din campionat, pe terenul campioanei.

Prima ediţie, cea din 1994, a însemnat primul meci oficial intern decis prin regula “golului de aur”.

Primele cinci ediții au revenit echipelor campioane. Din Capitală au provenit toate finalistele perioadei 1996-2008, ele fiind, invariabil, Steaua, Rapid sau Dinamo. Cele mai multe trofee le-a obținut, și aici, Steaua. Dinamo, în schimb, n-a reușit decât două, pierzând nu mai puțin de patru finale (dintre care trei consecutive). Prima câștigătoare din Provincie a fost abia în 2009, CFR Cluj, ea triumfând și în anul următor, în ambele finale întâlnind Unirea Urziceni și impunându-se la penalty-uri!

Începând cu ediția 2016, dacă scorul este egal la finalul celor 90 de minute, se va trece direct la loviturile de departajare, fără a se disputa prelungiri.

De-a lungul anilor, competiția s-a numit Supercupa României (1994-2004, apoi din 2016), Supercupa României-Samsung (2005-2006), Supercupa României Timişoreana (2007-2015).

Ediții neoficiale s-au disputat în 1943 (CFR Tr. Severin), 1958 (Petrolul), 1959 (Dinamo) și 1960 (Progresul Bucureşti). (Între paranteze am notat câștigătoarele; prima ediție s-a numit Cupa OSR, iar celelalte trei, Cupa Scînteii).

Tabloul de onoare (finalele)
1994 Steaua București – Gloria Bistriţa 1-0 g.a.
1995 Steaua București – Petrolul Ploiești 2-0
1996-97 nedisputată
1998 Steaua București – Rapid București 4-0
1999 Rapid București – Steaua București 5-0
2000 nedisputată
2001 Steaua București – Dinamo București 2-1
2002 Rapid București – Dinamo București 2-1
2003 Rapid București – Dinamo București 1-0 g.a.
2004 nedisputată
2005 Dinamo București – Steaua București 3-2
2006 Steaua București – Rapid București 1-0
2007 Rapid București – Dinamo București 1-1 d.p. (6-5 l.d.)
2008 nedisputată
2009 CFR Cluj-Napoca – Unirea Urziceni 1-1 d.p. (3-2 l.d.)
2010 CFR Cluj-Napoca – Unirea Urziceni 2-2 d.p. (2-0 l.d.)
2011 Oțelul Galați – Steaua București 1-0
2012 Dinamo București – CFR Cluj-Napoca 2-2 d.p. (4-2 l.d.)
2013 Steaua București – Petrolul Ploiești 3-0
2014 Astra Giurgiu – Steaua București 1-1 d.p. (3-2 l.d.)
2015 ASA 2013 Tg. Mureș – Steaua București 1-0
2016 Astra Giurgiu – CFR Cluj-Napoca 1-0
2017 FC Voluntari – Viitorul Constanța 1-0

Palmaresul trofeelor
FCSB București – 6
FC R București – 4
Astra Giurgiu, CFR Cluj-Napoca, Dinamo București – 2
ASA 2013 Tg. Mureș, FC Voluntari, Oțelul Galați – 1

Octavian Stăncioiu

Articol scris de