Rudolf Kotormany s-a născut pe 22 ianuarie 1911, la Timișoara, și a început fotbalul pe maidanele din cartierul Mehala. Fratele său, Francisc, a jucat fotbal la Chinezul, însă o accidentare gravă i-a pus capăt carierei. Părinții i-au interzis după acel moment și fratelui mai mic să joace fotbal, însă Rudolf a fost încurajat de Francisc, care l-a dus la Fortuna, echipă unde viitorul jucător al Ripensiei avea să evolueze de la 10 la 17 ani. Mijlocașul a ajuns la Chinezul după perioada de glorie a clubului, iar de acolo a ajuns la Ripensia.
Puternicul mijlocaș, cunoscut pentru jocul precis, tehnic, pasele lungi și lovitura de cap fără cusur, atât în apărare cât și în atac, a fost părtaș la toate reușitele Ripensiei din anii ’30. A fost selecționat de 9 ori și în echipa națională, fiind în lot inclusiv pentru Campionatul Mondial din 1934.
Faptul că Rudolf Kotormany era un jucător complet este exemplificat în cartea ”Ripensia – nostalgii fotbalistice”, prin cuvintele coechipierului său mai experimentat, Blasius Hoksary: ”Atunci când era bine dispus și-i mergea jocul realiza o adevărată demonstrație, efectuând așa numitele trucuri cu mingea și cu jucătorii adverși pe care numai el știa să le facă, și îi ieșeau toate de minune. Lui Kotormany i-a plăcut în special pasa lungă, pe care a lucrat-o ani în șir. Aceasta o folosea pentru lansarea extremelor Bindea și Dobay din poziția de centru-half. (…) Ripensia nu făcea zid la loviturile libere, deși zidul era deja la modă. În schimb, Kotormany se plasa singur la 9 metri de locul execuției. Simțea mingea, indiferent de viteză, și punea capul. Aproape toate mingile se izbeau de capul său. (…) Și fiindcă a venit vorba despre jocul de cap, trebuie să recunoaștem că acela al lui Kotormany a rămas neîntrecut. Ani la rândul a făcut să dispară ca prin farmec mingi de pe capul lui Sindelar sau Sarossy. Kotormany a dominat tot terenul. Avea o detentă impresionantă, scotea mingile din careul propriu și era foarte periculos în careul advers, îndeosebi la cornere”.
„Fachirul” a mai jucat, după despărțirea de Ripensia (și pauza provocată de Al Doilea Război Mondial) la CFR Timișoara, unde a activat și ca antrenor, timișoreanul mai ocupând banca tehnică și la Hunedoara, Cugir sau Oțelul Roșu.
A murit în august 1983 și a fost înmormântat la Timișoara, în cimitirul din Calea Șagului.
