Dumitru Pavlovici s-a născut pe 26 aprilie 1912, în „leagănul fotbalului timișorean”, cartierul Mehala. A început fotbalul ca atacant, la echipa Dacia, care juca pe terenul de la Balta Verde. Tâmplarul de mobilă a trecut în poartă la 17 ani și a apărat poarta echipei din Mehala până în 1933, când a atras atenția Ripensiei, fiind legitimat în toamna acelui an. Cum titular în acea perioadă era Zombory, Miti Pavlovici a debutat în poarta primei echipe profesioniste aproape un an mai târziu, în septembrie 1934.
”Gratulat”, pentru evoluțiile sale între buturi, cu apelative ca ”pantera neagră” (din cauza tricoului albastru-închis), ”pantera din vest” sau ”omul de gumă”, Pavlovici câștigat cu Ripensia trei titluri de campion și o Cupă a României, trofeu pe care avea să-l mai câștige o dată, în 1943, ca antrenor-jucător la CFR Turnu-Severin, unde a jucat din 1941.
După cel de-Al Doilea Război Mondial, Dumitru Pavlovici a revenit la Timișoara, de această dată la CFR, în perioada de glorie a feroviarilor timișoreni, când echipa de la Gara Mare se bătea la titlu în campionatul național. Cel mai aproape a fost în 1948, când a terminat pe locul 2, după ITA Arad, CFR pierzând în acel an și finala Cupei, în fața aceleiași echipe,
De meserie tâmplar de mobilă, Pavlovici a rămas antrenor la CFR Timișoara jucând în același timp la echipe bănățene mai mici, ca Recaș, Checea, Ciacova sau Caransebeș, până după vârsta de 50 de ani.
De-a lungul carierei de jucător a fost selecționat de 15 ori și în echipa națională a României, cu care a participat la Campionatul Mondial din 1938.
A murit pe 28 septembrie 1993, la Timișoara.
