Foto: Mediop (st.) în meciul de sâmbătă (autor: Cosmin Dan)
Vreme de primăvară care se lasă încă așteptată, teren neașteptate de bun, având în vedere potopul diluvian din ziua precedentă, tribună plină, iată decorul în care Ripensia a debutat oficial în 2016.
9-0, nu mai puțin de două treimi din goluri marcate de ”pata de culoare” (la propriu și la figurat) a echipei, senegalezul Mediop, golgeterul ediției trecute a campionatului.
Deschiderea scorului s-a lăsat așteptată o jumătate de oră, dar apoi a urmat un recital ofensiv în stil ”blaugrana”: nouă goluri în restul de 60 de minute. Ajutată și de faptul că elevii din Șag ai longevivului antrenor Adrian Ianoșev au rămas în 10 din min. 37, la faza penalty-ului din care Ripensia a făcut 2-0 un jucător al oaspeților fiind eliminat, roș-galbenii au zburdat, Mediop fiind în zi de grație.
Cu doi stoperi aduși în iarnă, fostul UMT-ist Hecsko și fostul polist Ștreangă, fără Nanu, gripat, și așezată de noul antrenor Remus Steop într-un 4-2-3-1, ”Ripi” a început returul cu un scor de hochei, arătând că e, de departe, principala favorită la promovare.
Acest lucru trebuie însă confirmat în partidele-cheie ale sezonului.