Ripensia, tradition oblige!

Foto: Ripensia cu trofeul fazei judeţene 2012/13 a Cupei României, după finala cu CS Ghiroda

Era în urmă cu mai bine de doi ani. La 24 aprilie 2013, în finala fazei judeţene a Cupei României, Ripensia, pe atunci în Campionatul Municipal (D6), la primul sezon de la reînființare, a jucat în premieră pe stadionul Dan Păltinişanu. Adversar, CS Ghiroda, care va termina acel sezon pe locul 2 în Liga a IV-a. 1.200 spectatori, cifră superioară chiar unor meciuri de Liga I. Victorie ripensistă cu 1-0 (0-0), gol Mogoş (55), şi calificare pentru faza naţională din ediţia următoare a Cupei României. Unde se va consemna un parcurs absolut fabulos, cu eliminări ale lui UTA și ”U” Cluj, parcurs încheiat de Pandurii, în acel moment echipă de grupele Ligii Europa.

Astăzi, 10 iunie 2015, aceleași Ripensia și CS Ghiroda se întâlnesc, din nou, în finala timișeană a cupei naționale. Vecine de clasament în recent încheiata ediție a ”D”-ului județean, ”Ripi” pe 2, Ghiroda pe 3, la 13 puncte în spate, cele două vor oferi un ultim bal pe Arena Ciarda Roșie, noul fief al urmașilor lui Dobay, Bindea și Miti Pavlovici.

De la reînființarea din 2012, Ripensia a câștigat, an de an, un titlu. Cel de ”campioni” în ”Municipiu” (2013) și ”Județ” (2014), Cupa României – Timiș (2013). Anul acesta, trofeul de azi ar fi o continuare a acestei tradiții.

Octavian Stăncioiu

Articol scris de