Victorie excepțională: 4-1 cu Deva!

Jucând fantastic, Ripensia a învins azi, în Vinerea Mare, pe CNS Cetate Deva, contracandidată la promovare. A fost 4-1 (2-1) pentru elevii lui Remus Steop și Orlando Trandu, goluri Nanu (10), Mediop (42, 80), Dumiter (63), respectiv Tecsi (19).

Ripensia: Gakos – Ad. Popa (c), Vlădia, Stoi, Toma – Semeniuc, Mânecan, Zaluschi, Nanu – Mediop, Matiș. Rezerve: Rădulescu – Apro, Hecsko, Luca, Grunță, A. Popescu, Dumiter. Antrenor: Remus Steop.

Deva: Bodea – Petresc, R. Cristian, Ionică, Cornea, N’Doye (c), Vaștag, Bloj, Făgărășanu, Stoenac, Iulian Tecsi. Rezerve: Raț – Jude, Agache, Boldea, Lupu, Sz. Szekely. Antrenor: Viorel Tănase.

Arbitri: M. Omuț – R. Lakatos, B. Gireadă (toți Oradea). Observatori: E. Arsa, D. Scridon (ambii Arad).

Pentru a doua etapă consecutiv, ”Ripi” a învins cu 4-1, golgeterul Mediop (foto, dreapta, dintr-un meci precedent) marcând, din nou, o ”dublă”! Juniorul Dumiter a înscris, fiind introdus la pauză, iar scorul a fost deschis de Nanu, oaspeții egalând rapid.

Remus Steop a găsit antidotul blocării valorosului veteran N’Doye. De remarcat revenirea pe teren, după o accidentare care l-a ținut pe tușă din toamnă, a lui Andrei Popescu, intrat pe parcurs, ca și un alt tânăr, Grunță.

Octavian Stăncioiu

Articol scris de