Ca orice eveniment sportiv cu vechime, primul turneu de Mare Șlem al anului a adunat de-alungul timpului o serie de curiozități.
Cel mai important turneu de tenis din emisfera sudică și se numea inițial ”Australasian Championships”, apoi ”Australian Championships”, iar din 1969, când s-a deschis jucătorilor profesioniști, poartă denumirea sub care este cunoscut acum, ”Australian Open”.
Înainte să se ”stabilizeze” la Melbourne, unde a rămas din 1971, turneul se juca și în alte orașe australiene, ajungând de două ori chiar și în Noua Zeelandă (1906 și 1912). În Australia, pe lângă Melbourne, turneul s-a mai jucat la Sydney (de 17 ori), Adelaide (14), Brisbane (7) și Perth (3).
În anii ’80, turneul și-a schimbat de câteva ori perioada de disputare, lucru care a dus la câteva situații inedite. De exemplu, sud-africanul Johan Kriek a câștigat Australian Open de două ori într-un an. Ineditul s-a produs pentru că finala turneului din 1981 s-a desfășurat de fapt pe 3 ianuarie 1982, iar turneul din 1982 a avut loc în totalitate decembrie, Kreik reușind să câștige două titluri consecutive. Din 1982 turneul s-a jucat în decembrie, până în 1985 inclusiv, an în care organizatorii au decis să mute Australian Open înapoi în ianuarie. Cum după decembrie 1985 următorul turneu s-a desfășurat în ianuarie 1987, și astfel 1986 este anul fără Australian Open.
Un alt lucru mai puțin cunoscut este faptul că, până în 1988, turneul s-a jucat pe iarbă. Suedezul Matts Wilander este singurul care a reușit să câștige atât pe iarbă (1983, 1984), cât și pe ciment (1988).
În acest an, România a început Australian Open cu 13 reprezentanți în toate categoriile. Evident, cea mai mare speranță este Simona Halep, cotată cu șanse bune la câștigarea turneului și care până la această oră a trecut fără probleme de primele două tururi. Finala feminină se va juca pe 30 ianuarie, iar cea masculină pe 1 februarie.
Foto: espn.com





