Doamnă ministru Lipă, demisia!

Foto: Elisabeta Lipă (sursa: Wikipedia)

Zilele trecute, pe fondul scandalului iscat de imnul secuiesc de la meciul de baschet feminin dintre Sf. Gheorghe și ”U” Cluj, scandal iscat de antrenorul ”Șepcilor roșii”, sârbul bosniac Dragan Petricevic, de la Ministerul Tineretului și Sportului a căzut ca un trăsnet: „Imnul naţional al României se intonează în mod obligatoriu pe stadioane şi alte baze sportive, cu ocazia desfăşurării competiţiilor sportive oficiale internaţionale în care este reprezentată România; Imnul naţional al altor state se intonează numai cu prilejul vizitelor, festivităţilor şi ceremoniilor oficiale cu caracter internaţional, împreună cu imnul naţional al României, înaintea acestuia. Nerespectarea dispoziţiilor din Hotărârea Guvernului nr. 1157 din 21.11.2001 constituie contravenţie în temeiul art. 24 alin. (1) lit. j) din acelaşi act normativ şi se sancţionează cu amendă cuprinsă între 2.500 – 5.000 lei, iar constatarea contravenţiei şi aplicarea amenzii se fac potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 1157 din 21.11.2001″. Semnat, ministrul Elisabeta Lipă.

Cum nu putem lua prostia în calcul, e vorba, aici, ori de ignoranță, ori de rea-voință.

Adică legea spune când e obligatoriu imnul național al României. Ministresa deduce de aici că nicăieri în rest, deci nici în competițiile interne, imnul nu e permis. Nu trebuie să fii avocat, specialist în logică sau în limba română ca să îți dai seama că interpretarea doamnei Lipă e dintr-un teatru absurd.

Cum absurdă a fost numirea sa în acest post atât de înalt. Cea mai mare canotoare a secolului trecut, desemnată astfel chiar de Federația Internațională de Canotaj, de cinci ori medaliată cu aur la Olimpiadă, femeia a adus glorie României. Însă calitatea de fost mare sportiv nu o implică și pe cea de manager sau ministru. Și asta s-a văzut în anii trecuți, când, sub conducerea doamnei, Clubul Sportiv Dinamo și Federația Română de Canotaj au atins punctele cele mai de jos ale existenței lor.

Numită – precum orice ministru, chiar și într-un guvern ”tehnocrat” – pe criterii politice, după catastrofa de la Colectiv, Elisabeta Lipă a dat rapid cu bâta-n baltă. Prima ocupație a unui ministru este să apere interesele țării. Prin prima sa măsură ca ministru, la două luni după numire, doamna canotoare a lovit grav interesele țării.

Unele federații, mai slabe de înger și mai grele de cap, au și dat rapid dispoziția interzicerii imnului național la competițiile interne. Spre lauda ei, nu și federația de baschet.

Că tot ne place să ne raportăm la americani, de ce nu preluăm modelul lor (să mai preluăm, adică, și ce e bun de la ei) de a se intona imnul național înaintea oricărei competiții sportive, naționale sau internaționale?

Elisabeta Lipă s-a numit, după numele de fată, Oleniuc. Născută în Siret, orășelul de la granița de nord-est. Oraș cu o minoritate ucraineană. Să fie și asta o explicație?

P.S. Timp de doi ani (2008-2010), cât am fost în staff-ul Fortunei Covaci, toate meciurile de la Covaci începeau cu imnul național al României. Norocul meu că ministrul nu era doamna Lipă.

Octavian Stăncioiu

Articol scris de