Născut pe 21 iulie 1891 la Tampere, în Finlanda, Juho Julius Saaristo a fost un inginer specializat în mecanică și electrotehnică, dar și un sportiv desăvârșit.
Saaristo și-a reprezentat țara la două ediții ale Jocurilor Olimpice, iar în 1912, la Stockholm, a și cucerit două medialii. La proba clasică de aruncare a suliței, unde finlandezul deținea și recordul mondial neoficial, cu 61,45 metri, acesta a fost învins de suedezul Eric Lemming și a obținut medalia de argint. Julius Saaristo a câștigat, totuși, medalia de aur, însă la o probă care a avut loc doar la acea ediție a jocurilor olimpice: aruncarea ”dublă”, adică o probă în care atleții aruncau, pe rând, sulița cu ambele mâini, iar clasamentul a fost stabilit prin însumarea distanțelor.
În 1915, Saaristo s-a înrolat în armata prusacă, fiind repartizat în Batalionul 27 Vânători, format în secret de filo-germanii din Finlanda ocupată de ruși. După încheierea Primului Război Mondial, medaliatul olimpic s-a întors în țara natală, unde a luptat în războiul civil care s-a încheiat cu obținerea independenței Finlandei față de Rusia.
În 1920, Julius Saaristo a participat la Olimpiada de la Antwerp, unde a fost aproape de medalii, însă a terminat pe locul 4. De altfel, cei patru finlandezi care au participat la proba de aruncarea suliței (în total 25 de sportivi) au ocupat și primele patru poziții în finală.
Rămas în armata finlandeză după Primul Război Mondial, Saaristo a luptat și în a doua conflagrație globală. După încheierea conflictului, fostul sportiv a părăsit armata ieșind la pensie, petrecându-și restul vieții în liniște, alături de familie: soția Olga, doi băieți și o fiică adoptivă. A murit în localitatea natală, Tampere, pe 12 octombrie 1969.
sursa foto: urheilunhistoria.blogspot.com