Premieră în baschet: doi frați vor fi titulari în All Star Game-ul american

Unul dintre cele mai importante evenimente sportive ale anului în America de Nord, All Star Game-ul NBA, se va disputa peste trei săptămâni. Jucătorii care vor participa sunt votați în fiecare an de public, iar selecția pentru ediția 2015 a fost anunțată în această săptămână.

Pentru prima oară în istoria baschetului nord-american, doi frați vor fi titulari în meciul vedetelor și, mai mult decât atât, vor fi adversari. Analele NBA mai consemnează două All Star Game-uri la care au participat frați, Tom și Dick Van Arsdale, în 1970 și 1971, însă aceștia nu au fost amândoi titulari.

Frații Gasol Saez, născuți în Barcelona, au cucerit pe rând baschetul american. Pau Gasol, acum în vârstă de 34 de ani, a câștigat câteva trofee în Europa și, la 21 de ani, a ajuns în SUA, unde a jucat pentru Memphis Grizzlies. În 2008 a trecut la Los Angeles Lakers, iar de anul trecut joacă la un alt nume legendar, Chicago Bulls.

Odată cu trecerea lui Pau în NBA, familia Gasol Saez s-a mutat în Statele Unite, așa că fratele mai mic, Marc, acum în vârstă de 29 de ani, a început să joace baschet în sistemul nord-american. După terminarea liceului, însă, Marc Gasol s-a întors în Spania, unde a jucat pentru Barcelona, ca și fratele său, apoi pentru Akasvayu Girona.

Marc Gasol a fost ”recrutat” de Los Angeles Lakers în 2008, însă echipa din California l-a cedat către Memphis Grizzlies la schimb cu… fratele său, Pau. A fost singurul schimb între frați în istoria NBA.

All Star Game 2015 se va desfășura în weekend-ul 13 – 15 februarie, în celebra sală Madison Square Garden din New York.

Foto: nba.com

Vali Silaghi

Articol scris de