Chiar și un neofit în ale sportului știe, dacă-i spui de Roland Garros, că e vorba despre un turneu de tenis. Puțini știu, însă, de unde vine denumirea legată pe veci de unul dintre cele patru turnee de Mare Șlem ale anului.
Eugène Adrien Roland Georges Garros s-a născut pe 6 octombrie 1888, la Saint Denis, în insulele Reunion din Oceanul Indian, și a devenit unul dintre piloții care și-a pus amprenta pe începuturile aviației.
Și-a desăvârșit educația la Paris, iar în 1910 a dobândit licența de pilot și a început să participe la curse aviatice, foarte populare la acea vreme. În 1911 a stabilit un record de altitudine, înălțându-se până la 5.610 metri, iar pe 23 septembrie 1913 a devenit primul om care a zburat peste Marea Mediterană, de la St. Raphael (Franța) până la Bizerte (Tunisia).
Odată cu izbucnirea Primului Război Mondial s-a înrolat în armata franceză și a câștigat câteva lupte aeriene. Un buletin de știri din 3 august 1914 susținea că Garros a doborât un dirijabil german, sfâșiindu-i pânza cu aripa propriului avion. Pe 18 aprilie 1915, pilotul francez a aterizat forțat în spatele liniilor inamice și a fost luat prizonier. După mai multe tentative, a reușit să evadeze în februarie 1918 din lagărul de prizonieri unde era ținut și s-a alăturat din nou armatei franceze. A mai câștigat două dueluri aeriene, însă a fost doborât și a murit pe 5 octombrie 1918, cu o zi înainte de a împlini 30 de ani și cu o lună înainte de încheierea războiului.
Complexul sportiv de la Paris pe care pilotul îl frecventa și unde astăzi se desfășoară turneul de Mare Șlem a fost botezat după Roland Garros în 1920.
Sursa foto: wikipedia.org