Născut în Kensington, pe 23 iulie 1865, într-o familie din clasa muncitoare, Sir Henry George Norris s-a lăsat de școală la vârsta de 14 ani, pentru a se angaja la firma unui avocat. A lucrat acolo timp de 18 ani, după care a intrat în afaceri pe cont propriu, dezvoltând, împreună cu W.G. Allen, o prosperă firmă de imobiliare, Allen & Norris. A făcut avere construind locuințe în sudul și vestul Londrei, în special în zona Fulham, unde a fost până la urmă și primar, între 1909 și 1919. A fost, de-a lungul timpului, și membru al consiliului orășenesc din Londra, colonel în armata britanică, mason, filantrop, dar și membru al Parlamentului.
Mare amator de fotbal, Norris a devenit director al primului club profesionist englez, Fulham, la începutul secolului trecut. În cei câțiva ani petrecuți la Fulham, Henry Norris a avut un rol, indirect, în înființarea clubului Chelsea. După ce omul de afaceri Gus Mears cumpărase arena Stamford Bridge, i-a oferit lui Norris ocazia de a muta Fulham acolo. Acesta a refuzat, nemulțumit de chiria de 1.500 de lire sterline pe an, astfel că Mears a înființat Chelsea FC pentru a folosi stadionul.
În 1910, Norris a devenit acționar majoritar la Woolwich Arsenal, echipă cu probleme financiare care intrase în insolvență, dar în același timp a rămas în consiliul de conducere de la Fulham, unde avea să devină și președinte doi ani mai târziu. Din cauza problemelor financiare și a audienței scăzute la Arsenal, Henry Norris a încercat să creeze un super-club prin fuziunea dintre Fulham și Arsenal, însă forul care conducea fotbalul englez, Football League, nu a fost de acord.
Imperturbabil, Norris și-a concentrat atenția asupra mutării ”tunarilor” pe un nou stadion, iar pe 6 septembrie 1913, Woolwich Arsenal avea să joace primul meci pe Highbury, echipa devenind, simplu, ”Arsenal”, în anul următor.
Sir Henry Norris a fost însă și în centrul uneia dintre cele mai mari controverse din istoria lui Arsenal. După Primul Război Mondial, în 1919, Football League i-a inclus pe ”tunari” în primul eșalon, asta deși în precedentul sezon din liga secundă, înainte de război, Arsenal terminase abia pe locul 5. Promovarea a venit în detrimentul altor cluburi, în special a rivalilor tradiționali de la Tottenham Hotspur, iar Norris a fost acuzat că a mituit sau influențat în alte moduri membrii Football League care aveau drept de vot, mai ales pe președintele lui Liverpool, John McKenna. La Adunarea Generală care a consfințit manevra, patronul de la Liverpool a ținut un discurs în care recomanda promovarea lui Arsenal în fața lui Tottenham pentru că ”tunarii” erau de mai mult timp în Football League (din 1893, față de 1908 – Spurs), însă în clasamentul ligii secunde, deasupra lui Arsenal, mai erau și Preston North End și Wolverhampton, ambele mai vechi în Ligă decât Arsenal.
Dacă acuzațiile de mită nu au fost niciodată dovedite, o altă speculație a fost aceea că Norris l-ar fi șantajat pe McKenna ca să vorbească în favoarea sa, amenințându-l cu noi dovezi în privința meciului aranjat dintre Manchester United și Liverpool din 1915.
În 1927, ”Daily Mail” a scris că Norris ar fi făcut plăți ilegale către atacantul Charlie Buchan, pentru al convinge să vină de la Sunderland la Arsenal, într-o perioadă în care salariile jucătorilor erau controlate strict, deși multe cluburi găseau modalități de a evita plafonul. O investigație a Football Association l-a găsit vinovat și, în plus, a descoperit faptul că Henry Norris folosea conturile clubului pentru cheltuieli personale, cum ar fi salariul șoferului, și că patronul băgase în propriul buzunar banii proveniți din vânzarea autobuzului clubului.
Omul de afaceri a dat în judecată atât ziarul, cât și FA, însă a pierdut procesul, iar Federația l-a interzis pe viață din fotbal. După acest moment, Sir Henry Norris s-a retras din viața publică. A murit pe 30 iulie 1934, la reședința sa din Barnes, în urma unui atac de cord.
Surse foto: arsenalfiles.com, fourfourtwo.com
